31 ian. 2012

Povestea Maestrului Maestrilor

Masoneria este o ştiinţă a moralităţii învăluită în alegorie şi gustată prin simboluri, astfel că a învăţa masoneria înseamnă a ne cunoaşte munca şi a o face bine. Ce adevărat mason ar şovăi în faţa acestor sarcini?
S-au făcut studii despre al treilea şi ultim grad al Masoneriei numită albastră sau a Sfântului Ioan. Aceste origini apar scrise în 1717, perioadă în care funcţia de Maestru era îndeplinită de Calfă care era numită în fruntea Lojii pentru a o conduce. Legenda lui Hiram este introdusă în lojile care au întemeiat acest grad între anii 1723-1738.
Mitul serveşte la descoperirea unei semnificaţii ascunse a realităţii omeneşti şi activează funcţiunea simbolică şi analogică de trezire a intuiţiei spirituale. Timpul mitic, care e un timp ciclic, creează o memorie a lumii, căci el se reproduce la nesfârşit.
Mitul morţii şi al învierii este unul dintre cele mai răspândite din lume, iar mitul lui Hiram face parte din această categorie.
Această legendă a devenit notă caracteristică a învăţământului masonic în asemenea măsură încât mitul lui Hiram şi Masoneria sunt legate indisolubil. Albert Mackay a subliniat acest aspect astfel: nu există Rit masonic din orice ţară şi orice limbă s-ar vorbi acolo care să nu prevadă elementele esenţiale ale Legendei lui Hiram.
Iniţierea la cel de-al treilea grad este o dramă rituală povestită şi jucată în Loja de gradul trei.
Numeroase sunt tradiţiile care fac apel la mitul „moarte-înviere”, al veşnicei reveniri.
Dacă bobul de grâu care cade pe pământ, nu va muri, rămâne singur, iar dacă va muri, aduce multe roade.
Nu se poate să nu rămâi uimit în faţa decalajului existent între portretul lui Hiram abia schiţat, pe care îl reprezintă Biblia în cartea Regilor şi acela periat al ritualurilor masonice.
În cartea Regilor, Hiram este acela priceput în prelucrarea aramei.
Pentru cronicari Hiram nu este decât un decorator, un arhitect de interior, cineva care se află acolo pentru realizarea finisajelor. Este de înţeles minimalizarea lui Hiram pentru a nu ştirbi reputaţia lui Solomon. A descrie opera lui Hiram în toată grandoarea şi perfecţiunea ei, ar fi furat lui Solomon ceva din glorie. Templul lui Solomon ar fi putut fi perceput ca Templul lui Hiram.
Manuscrisul Graham din 1726 povesteşte o scenă care va inspira pe redactorii legendei hiramice. Sem, Ham şi Iafet, se duc la mormântul tatălui lor, Noe, ca să afle secretul său. Aceşti trei oameni au convenit ca în cazul în care nu va fi găsit secretul, primul lucru care l-ar descoperi i-ar ţine locul.
Ei au ajuns la marginea mormântului şi au văzut un cadavrul deja descompus.
Ei au apucat de un deget care s-a desprins. Acelaşi lucru s-a produs din articulaţie în articulaţie până la pumn şi cot. Ei au înălţat cadavrul, au susţinut picior cu picior, genunchi la genunchi, piept la piept, obraz la obraz, şi mână la spate.
Unul dintre ei spune: Mai este încă măduvă în os; al doilea spune: Este un os uscat; al treilea spune: Miroase. Se regăseşte aici tema secretului dispărut odată cu Maestrul, al Cuvântului Pierdut pe care Masonii nu vor încerca să-l regăsească şi care, în aşteptarea acestuia în timp, folosesc un subtitut.
Mai tarziu, mitul lui Hiram prinde formă: agresiunea Companionilor, loviturile, moartea, secretul păstrat, elemente care vor servi drept osatură legendei gradului trei.
Putem rezuma caracteristicile evenimentului mitic central al masoneriei după cum urmează:
- mitul oferă un model exemplar (Maestrul Hiram);
- mitul creează modelul plecând de la evenimentul întâmplat (asasinarea Maestrului prin trei lovituri);
- mitul exprimă o realitate a fiinţei: în această realitate rezidă adevărul mitului.
Prima întrebare care a apărut a fost: Cum a murit el?
El era Maestrul Mason pe şantierul Templului lui Solomon. Lucrărorii erau împărţiţi după cât de multă meserie ştiau în următoarele categorii: Ucenic, Calfă şi Maestru. În zilele de plată, ucenicii se grupau în spatele coloanei J... a templului, calfele lângă coloana B..., iar maeştrii în camera din mijloc. Trei calfe care vroiau să obţină gradul de maestru deşi nu deţineau cunoştinţele necesare, stiind că Hiram avea obiceiul de a vizita la prânz lucrările efectuate,l-au aşteptat la câte o poartă a templului cerându-i deconspirarea parolei de Maestru. Când Hiram a vrut să iasă, prin poarta de la orient, primul companion înarmat cu o riglă i-a cerut cuvântul Sacru, el răspunzând că nu l-a primit astfel, dar în timp şi cu răbdare îi va fi dat. Companionul i-a dat lovitura în umărul drept, care aşa cum ştim simbolizează puterea, competenţa şi îndemânarea lui Hiram.
Cuvântul nu se cere în mod verbal.
Dacă la primele două grade ale Măiestriei, Cuvântul Sacru se dă după atingere, la al treilea, el este indus prin cele cinci puncte de perfecţie.
Companionul hrăpăreţ nu cunoaşte gestica şi cererea pe care o face nu poate fi decât zadarnică.
Hiram s-a îndreptat la poarta de miazăzi unde era postat al doilea companion complice. Acesta l-a lovit cu ranga în ceafă. În mâinile sale levierul nu mai este o unealtă intermediară între piatră şi individul care acţionează. El devine o armă care-l atinge pe Hiram în ceafă. Prin ceafă se operează trecerea de la idee la acţiune, prin ceafă ideea ce se naşte în creier este transmisă corpului. Cel de-al treilea companion era pitit la occident unde soarele era la apus ca şi viaţa lui Hiram. Companionul îi dă o lovitură de ciocan în frunte Maestrului, ceea ce este comun tuturor ritualurilor masonice. Ciocanul are o dublă simbolistică. El este unealta lui Tubalcain, simultan generator de viaţă şi de moarte, el fabrică şi distruge.
De aici tragem concluzia că Hiram ar fi astfel membru al unei societăţi iniţiatice sau ezoterice, al unei confreerii de arhitecţi aleşi dintre cei mai buni pentru a eterniza transmiterea secretelor.
Faptul că Hiram dăinuie în memoria mai multor generaţii, se datorează tocmai straniului său martiriu, uciderii sale de către trei calfe înrăite. Tragica sa dispariţie deschide o nouă eră în cercetarea Cunoaşterii. Taina lui Hiram nu-i aparţine lui personal, căci el nu o poate transmite fără ajutorul fraţilor săi. În plus, o taină nu poate fi cu adevărat transmisă decât cuiva care e pregătit să o primească, cuiva recunoscut ca demn prin muncă şi valoarea sa personală şi care dispune de calităţile necesare.
În cazul lui Hiram, a le transmite calfelor socotite nedemne şi care-l ameninţă, cuvântul secret al Maestrului, înseamnă să trădeze tradiţia al cărei păstor este şi să tulbure bunul mers al construirii templului. Hiram nu încearcă să se salveze de dragul de-a se salva pe sine, ci pentru a păstra intactă tradiţia pentru care persoana sa reprezintă o verigă ce nu trebuie descompletată în transmitere:”mai bine moartea, spune el, decât să dezvălui taina ce mi-a fost încredinţată”. Răspuns ce poate avea şi o semnificaţie în registrul alchimic; corpul trebuie să se descompună pentru ca transmutaţia să poată avea loc pe chiar ruinele sale, moartea însemnând nimic altceva decât o eliberare de învelişul trupesc.
Hiram a fost asasinat de cele trei calfe ce reprezintă pericolele care ameninţă progresul uman: Minciuna, Ignoranţa şi Ambiţia. Trupul celui ucis a fost înhumat într-o movilă solitară de pamânt din Libanul de azi, iar pe mormânt i s-a pus o tija de acacia, arbore sacru la egipteni, ce simbolizează Inocenţa, Reînnoirea şi Metamorfoza. Principala căutare iniţiatică a masonilor vizează recuperarea ,,cuvântului pierdut", adică a parolei de meşter pe care Hiram refuzase s-o divulge. Acest cuvânt s-ar fi pierdut odată cu dispariţia Marelui Maestru al Templului. Astfel, mitul susţine că trei meşteri au plecat în căutarea lui Hiram şi i-au descoperit mormântul, datorită ramurii de acacia. Ei conveniseră ca prima vorba rostită la aflarea cadavrului să devină noua parolă de meşter.
Viaţa şi moartea sa se transformă în mit iniţiatic devenind mitul fondator al masoneriei speculative păstrat în simbolismul tuturor riturilor masonice. Moartea maestrului este una simbolică, dar are menirea de a aminti că reactualizează misterul original. Moartea iniţiatică este repetiţia dramei primordiale care aminteşte necesitatea morţii pentru a accede la o altă înţelegere a universului. În aplicarea simbolică a mitului la ceremoniile iniţiatice, candidatul trebuie mai întîi să moară pentru sine, cele trei lovituri din legenda lui Hiram simbolizînd întreita lui moarte: fizică, sufletească şi mentală. Dar ca orice moarte iniţiatică, aceasta premerge renaşterii într-un nou Hiram. Taina lui Hiram, cuvîntul căutat al maestrului constau în această lege a devenirii lăuntrice, în căutarea integrităţii personale şi în transformarea spirituală: învestit cu calităţile lui Hiram, iniţiatul devine la rîndu-i Maestru. Legenda lui Hiram pune francmasonul în faţa problemei morţii celui drept, a omului drept condamnat de companionii decăzuţi. În faţa ambiţiei, vanităţii şi fanatismului, Hiram a ales să se supună Datoriei. Aceasta este lecţia morală pe care ne-o oferă Hiram în cel de-al treilea grad al francmasoneriei, lecţia Datoriei împlinite, pînă la sacrificiul ultim. Pentru unii, Datoria poate fi un simplu cuvînt, pentru alţii poate fi un cuvînt golit de înţeles, dar nu Datoria, această nobilă idee este cea care permite omului să se ridice deasupra lui însuşi? Prin desăvîrşirea datoriei sale, prin supunearea faţă de Legea morală omul atinge măreţia şi îşi găseşte dimensiunea metafizică. Nu asta cerea Anderson în primul articol al Constituţiilor cînd proclama că francmasonul se va supune mai întîi legii morale? Prin actul său, Hiram alege datoria şi dreptatea. El stabileşte un ordin, un ordin al dreptăţii, un ordin al binelui, un ordin al spiritului. Acest ordin exterior este reflectarea unui ordin interior, cel pe care înţeleptul reuşeşte să-l instaureze în el însuşi. Astfel, cel de-al treilea grad, cel de maestru este realizarea şi desăvîrşirea primelor două grade ale francmasoneriei. Primele trei grade, ucenic, companion, maestru formează un tot şi prezintă o unitate. Ele sînt indisociabile şi complementare, şi fiecare în specificitatea sa ne descoperă un adevăr sau mai curînd ne pregăteşte să descoperim un adevăr, ne angajează pe drumul cunoaşterii. Mai întîi aflăm ce putem şti despre lume, univers, cosmos, despre noi înşine; apoi ce trebuie să facem pentru a transforma, pentru a construi lumea, pentru a înălţa templul umanităţii, iar în cele din urmă ce ne este permis să sperăm. Prin această ultimă întrebare se depăşeşte şi planul naturii şi cel al omului însuşi pentru a accede la dimensiunea metafizică, la dimensiunea spirituală şi morală. Şi adevărurile sînt descoperite, dezvăluite în sînul unui ordin şi fiecare etapă a acestui parcurs este de neînlocuit. Într-o societate care îşi pierde cu uşurinţă reperele, care nesocoteşte Tradiţia şi transmiterea ei, nu ideea de ordin este cea care poate salva omul zilelor noastre? A regăsi, a menţine şi a transmite această idee de ordin masonic înseamnă a regăsi, a menţine şi a perpetua sensul şi adevărul francmasoneriei. Cînd spunem că Maestrul Hiram reînvie în fiecare din noi, nu spunem că trebuie să fim fideli memoriei sale, exemplului său, spiritului care l-a animat, adică spiritului însuşi al francmasoneriei? Nu aceasta trebuie să fie misiunea Maestrului Mason care vrea să rămînă fidel angajamentului său şi jurămîntului său?
Am zis !

F.'. Sergiu A.

29 ian. 2012

Aniversarea Tarilor Romane

28 ian. 2012

Pozitia Bisericii Ortodoxe a Greciei fata de Masonerie 1933

Episcopii Bisericii Ortodoxe a Greciei în sedinta din 12 octombrie 1933, s-au ocupat de studierea si examinarea acelei societati secrete internationale - Francmasoneria. Au ascultat cu atentie expunerea introductiva a Comisiei celor patru episcopi ce au alcatuit-o din însarcinarea primita de la Sfântul Sinod in precedenta sa sedinta; de asemenea pozitia Facultatii de Teologie a Universitatii din Atena si in mod special parerea in aceasta problema a profesorului Panag Bratsiotis. De asemenea au luat in considerare informatiile asupra acestei chestiuni aparute in Grecia sau in strainatate. ”Francmasoneria nu este o societate filantropica sau o scoala filosofica, ci constituie un sistem mistagogic ce aminteste de vechile credinte pagâne din care provine si a caror continuare si rod este. Acest lucru nu este numai recunoscut de membrii proeminenti ai lojelor, ba ei chiar declara acest lucru cu mândrie, afirmând literal: ’’Francmasoneria reprezinta supravietuirea credintelor antice si poate fi numita pastratoarea lor”; ’’Francmasoneria izvoraste din misterele egiptene’’; ”umilul atelier al Lojei Masonice nu reprezinta altceva decât pesterile si întunericul cedrilor Indiei, necunoscutele adâncuri ale Piramidelor, criptele maretelor temple ale lui Isis; în misterele grecesti ale Masoneriei, mergând pe stralucitoarele drumuri ale întelepciunii deschise de marii initiati Prometeu, Dionisos si Orfeu, se afla formularea eternelor legi ale universului!”Aceasta legatura între Masonerie si vechile credinte idolatre este marturisita de toate ritualurile ce sunt interpretate în timpul initierilor. Ca si în ritualurile vechilor credinte idolatre unde viata si moartea zeului erau imitate, în aceasta repetare imitativa a zeului, initiatul murind o data cu moartea patronului cultului, care întotdeauna era o persoana mitologica personificând Soarele sau natura care moare iarna si învie primavara, tot astfel se întâmpla si în cea de-a treia treapta a initierii în Masonerie, când este repetata moartea lui Hiram – patronul Masoneriei, repetare în care initiatul este supus acelorasi lovituri, cu aceleasi instrumente si în aceleasi zone ale corpului ca si Hiram. Dupa cum marturiseste un important francmason, Hiram este” ca si Osiris, ca si Mithra, ca si Bachus una din personificarile Soarelui.” Astfel Masoneria este, cum s-a si recunoscut, o religie foarte diferita, separata si straina de credinta crestina. Acest lucru este aratat fara nici o îndoiala de faptul ca ea are propriile-i temple cu altare pe care slujitorii lor le numesc ”ateliere ce nu pot avea mai putina istorie si sfintenie decât Biserica ” si le caracterizeaza ca fiind temple ale virtutii si întelepciunii unde Fiinta Suprema este adorata si unde este învatat adevarul. Îsi are propriile ceremonii religioase, ca ceremonia adoptarii - botezul masonic, ceremonia recunoasterii conjugale - casatoria masonica, ritualul mortii, consacrarea 2 templului masonic si altele. Îsi are propriile initieri, propriul ceremonial ritual, are ordine ierarhica proprie si o disciplina bine întemeiata. Din existenta agapelor masonice, a sarbatoririi solstitiilor de vara si de iarna se poate concluziona ca Masoneria este o religie fiziolatra (adorarea naturii). Este adevarat ca la prima vedere Francmasoneria se împaca cu oricare alta religie pentru ca nu da nici o importanta religiei careia initiatul îi apartine. Acest lucru se explica prin caracterul sincretic pe care îl poseda, chiar acest caracter dovedind ca ea îsi are radacinile în vechile credinte idolatre care acceptau spre initiere pe adoratorii oricaror alti zei. Dar ca si credintele idolatre, în ciuda aparentului caracter de toleranta si acceptare a zeilor straini, prin acest character sincretic submineaza si treptat zdruncina încrederea în celelalte religii astfel încât Francmasoneria, care încearca sa înglobeze treptat întreaga omenire si care promite perfectiunea morala si cunoasterea adevarului, astazi vrea sa se ridice în pozitia unei super-religii, privind la celelalte religii (neexceptând crestinismul) ca fiindu-i inferioare. Astfel induce adeptilor sai ideea ca numai în lojele masonice se taie si se slefuieste piatra cea necuprinsa si neînteleasa. Si faptul ca numai Francmasoneria creeaza o fraternitate excluzând orice alte legaturi (ce sunt considerate de Masonerie ca fiind inferioare, chiar când e vorba de biserica crestina) dovedind fara tagada pretentiile sale de supra-religie. Aceasta înseamna ca, prin initierea masonica, crestinul ajunge frate cu musulmanul sau cu budistul, în timp ce crestinul neinitiat în Masonerie devine pentru el un strain. Pe de alta parte, Francmasoneria prin continua exaltare a cunoasterii si prin încurajarea liberei cugetari “nepunând nici o stavila cautarii adevarului” (dupa cum afirma în Constitutia si riturile sale), si chiar mai mult, prin adoptarea asa-zisei etici naturale se arata a fi în opozitie totala cu religia crestina. Crestinismul propovaduieste credinta înainte de toate, îngradind ratiunea omeneasca cu granitele trasate de revelatia dumnezeiasca, conducând la sfintenie prin mijlocirea harului dumnezeiesc. Cu alte cuvinte, Crestinismul fiind o religie a revelatiei, cu dogmele si adevarul sau, cere mai înainte de toate credinta si îsi întemeiaza morala pe harul dumnezeiesc; francmasoneria accepta numai adevarul natural si aduce adeptilor sai libera cugetare si investigarea realitatii numai cu ajutorul ratiunii. Îsi bazeaza morala numai pe fortele naturale ale omului si are numai scopuri omenesti.Incompatibilele contradictii dintre Crestinism si Francmasonerie sunt clare. Este firesc faptul ca diferite denominatiuni crestine au luat pozitie împotriva Francmasoneriei. Nu numai Biserica Catolica, pentru propriile-i motive, a înfierat prin numeroase enciclice papale miscarea masonica, ci si comunitatile Luterane, Metodiste sau Presbiteriene au declarat-o ca fiind incompatibila cu crestinismul. Mai mult ca oricare, Biserica Ortodoxa, pastrând în integralitatea sa tezaurul credintei crestine, i s-a împotrivit de fiecare data când chestiunea Francmasoneriei a fost ridicata. De curând, Comisia Inter-Ortodoxa, întrunita la muntele Athos si la care au luat parte reprezentantii tuturor bisericilor autocefale ortodoxe, au caracterizat Masoneria ca fiind “un sistem anticrestin, subversiv”.Adunarea Episcopilor greci în sedinta mai sus mentionata a ascultat si a acceptat urmatoarele concluzii care au fost formulate pe baza cercetarilor si a discutiilor de catre Prea Sfintia Sa Arhiepiscopul Hrisostomos al Atenei: Francmasoneria nu poate fi compatibila cu crestinismul atâta timp cât ea ramâne o organizatie secreta actionând si propovaduind în ascuns, glorificând rationalismul. Francmasoneria accepta în rândurile membrilor sai nu numai crestini ci si iudei si musulmani. Ca urmare, clerului nu-i poate fi permis sa faca parte din aceasta organizatie. Orice cleric care o va face trebuie depus. Este absolut necesar sa fie atrasa atentia acelora care au intrat în Masonerie fara gânduri ascunse si fara sa se fi lamurit ce este într-adevar Masoneria, sa rupa orice legatura cu ea, crestinismul fiind singura religie care învata adevarul absolut si care satisface întru totul nevoile morale si religioase ale omului. În unanimitate si într-un singur glas episcopii Bisericii Greciei au aprobat cele spuse si declara ca toti fii credinciosi ai bisericii trebuie sa se fereasca de Francmasonerie. Cu nestramutata credinta în Domnul nostru Iisus Hristos în care avem rascumpararea, prin sângele Lui si iertarea pacatelor dupa bogatia harului Lui, pe care L-a facut sa prisoseasca în noi, în toata întelepciunea si priceperea (Efes 1, 7-8) întru adevarul revelat de El si propovaduit de Apostoli, nu prin cuvinte întelepte ci împartasindu-ne din Sfintele Taine prin care suntem curatati si mântuiti spre viata vesnica, nu trebuie sa decadem din harul lui Hristos devenind partasi la închinarea pagâneasca. Este împotriva firii sa apartii lui Hristos si în acelasi timp sa cauti usurare si perfectiune morala în afara Lui. Acestea fiind spuse, toti cei care au luat parte la initierile masonice, de acum trebuie sa rupa orice legatura cu lojele si activitatile masonice, asigurându-se astfel de reînnoirea legaturilor, slabite de ignoranta, cu Dumnezeul si Mântuitorul nostru. Adunarea Episcopilor Bisericii Greciei asteapta cu dragoste acest lucru de la cei initiati în loje, fiind încredintata ca multi dintre ei au primit initierea masonica nestiind ca prin aceasta ei au trecut la alta religie, ci au facut-o din ignoranta crezând ca nu au facut nimic potrivnic credintei parintilor lor. Încredintându-i dragostei, si în nici un caz ostilitatii sau adversitatii fiilor credinciosi ai Bisericii, Adunarea Episcopilor îi îndeamna sa i se alature în rugaciune ca Domnul Iisus Hristos Calea, Adevarul si Viata sa-i lumineze si sa-i întoarca la adevarul de care prin ignoranta s-au departat.

articol prelucrat de F.'. Lucian W., M.'.B.'.

27 ian. 2012

POZITIA BISERICII ORTODOXE ROMANE - PARTEA A II A

Iata ce spune citatul Regulament în aceasta privinta la art. 6: „Marele Maestru poate sa numeasca pe orice frate ca sa-l reprezinte într-o Mare loja sora din strainatate, de asemenea el poate numi ca membru al Marii loji Nationale din Romania, cu rangul pe care-l crede potrivit, pe orice frate desemnat ca reprezentant al Marelui Maestru al unei Mari loji sora din strainatate”. În felul acesta în fiecare organizatie francmasonica sunt prezente organizatiile straine masonice. În afara de aceste legaturi membrii din lojile unei organizatii pot vizita oricand lojile de grad egal sau inferior ale unei organizatii straine, iau parte la festivitatile lor si pot fi numiti membri de onoare ai acelei organizatii straine. Fr. Hasselbacher dovedeste în opera citata, pe baza unui vast material din arhivele lojilor germane desfiintate, ca suspendarea legaturilor între doua organizatii masonice lasa mai departe putinta membrilor din lojile unei organizatii de a vizita lojile celeilalte organizatii, numai cat aceste vizite n-au un caracter oficial, ci numai unul oficios. Masonii individuali sunt frati pe tot globul pamantesc, oricarei organizatii ar apartine. Oricarui rit ar apartine un mason, el este frate cu toti masonii de pe glob. De altfel, aceste suspendari de relatii sunt accidentale, ele nu sfarama unitatea si simpatia fundamentala, care leaga întreaga Francmasonerie universala. si se depun totdeauna cele mai mari straduinte ca aceste suspendari sa înceteze cat mai repede si unitatea sa devina tot mai stransa. Ba mai mult, aceste suspendari de relatii au loc numai între organizatiile masoneriei ioanite, a primelor trei grade. Masoneria gradelor superioare e un front unitar. Ori masoneria primelor trei grade e numai un stadiu de trecere spre cea superioara si e condusa de aceea. Deci supararile între organizatiile masonice subalterne sunt numai niste iluzii, niste concesii facute spiritului neprogresat în masonerie al membrilor inferiori, carora le place sa creada ca sunt în cearta cu masoneriile straine. Dam cateva citate în acest sens din cartea masonilor vienezi, Das Blaubuch der Freimaurerei (Viena, 1933): „Organizarea ritului scotian este foarte potrivita pentru urmarirea si ajungerea scopului sau departat. Existenta factica a unui lant mondial francmason, cel putin în cadrele ritului, este în opozitie cu organizatiile, din nefericire înca asa de neînchegate, ale francmasoneriei ioanite, care se lupta între ele din motive dogmatice – avantajul fundamental al lucrarii sale. Ritul scotian cu ale sale 36 de Supreme consilii constituie pentru toate teritoriile francmasone cu o aceeasi doctrina, un acelasi mod de a lucra, asadar unul si acelasi front unitar francmasonic. Ritul scotian este afara de aceea un pasaport catre toate atelierele corespunzatoare ale masoneriei si ofera asadar raza cea mai mare de actiune”. Sa observam ca Marea loja Nationala Romana, care are sub administratia sa gradele 1-3, este sub autoritatea Supremului Consiliu de grad 33 al Ritului Scotian Antic si Acceptat. Între cele 36 supreme Consilii numite în cartea citata, se afla si cel din Romania si cel din Franta, autoritatea suprema a masoneriei franceze. Pentru întarirea unitatii între organizatiile gradelor inferioare lucreaza afara de amintita Asociation Maçonique Internationale cu sediul la Geneva, care întruneste Marile loji Simbolice (ale primelor trei grade), Die Allgemeine Freimaurerei liga (Afeme) cu sediul în Basel, care întruneste pe masoni individuali pentru a realiza lantul mondial al masoneriei. Aceste organizatii tin des congrese în diferite centre europene. In Fr. Hasselbacher op. cit. vol. I, p. 53-80 se gasesc multe citate de ale francmasonilor ca Masoneria este una. luam pe Marele Maestru al Marei loji din Bayreuth, prof. Blunschli care a scris în Freimaurerei Zeitung din 11.IV.1874 : „De cativa zeci de ani lojile se aduna si iau un caracter tot mai national, desi misiunea lor este internationala. De ce aceasta? Ce sens are? Caci daca francmasoneria nu are nimic cu patria, de ce se îmbraca în forme nationale? Samburele cel bun al acestei miscari este trebuinta dupa o mai mare consolidare, pentru a valorifica mai bine puterea confederatiei masonice. Însemnatatea internationala a masoneriei nu e slabita prin aceasta, dimpotriva puterea ei de actiune, eficacitatea ei devine si mai urcata”. B) Sa lamurim acum atitudinea în chestiune religioasa a Masoneriei ce se pretinde suparata cu Marele Orient Ateu din Franta. Mai întai cate ceva din „Constitutia si Regulamentul” Marii loji Nationale Romane. Observam însa ca în aceasta Constitutie si Regulament nu sunt fixate decat chestiuni formale de procedura, idealurile organizatiei, principiile ei; cuprinsul discutiilor din ateliere nu este facut cunoscut. Constitutia si Regulamentul îndruma de cate ori e vorba de o chestiune mai importanta la Marile Constitutiuni, Traditiile si landmarkurile Ritului. Constitutia si Regulamentul Marii loji Nationale nu e document pe baza caruia sa se poata spune ceva definitiv referitor la scopurile si actiunea ei, cu atat mai mult cu cat acest document însusi vorbeste de secretele masonice a caror divulgare este socotita între infractiunile cele mai grave. Ba într-un loc spune acest document: „În loji se primesc cunostintele care nu se publica nicaieri si pe care nu le putem învata decat în loja”. Dar chiar si din putinele expresii ale acestui document se poate trage o concluzie care arata suficient conflictul masoneriei cu doctrina Bisericii. E adevarat ca în art. 3 al Constitutiei, Statutelor etc. se prevede ca „nimeni nu poate fi primit în francmasonerie daca nu crede în Dumnezeu si în nemurirea sufletului”. legamintele si juramintele masonilor fata de Ordin sunt contractate pe Sf. Scriptura (p. 4). Dar în alta parte se spune: „Oricare ar fi religia sau cultul cuiva, el nu poate fi exclus din Ordin, daca crede în Marele Arhitect al Universului si practica învataturile sfinte ale moralei”. Pana aici n-ar fi nimic grav. S-ar putea spune: sunt atatea alte Societati în care nu se cere nici acest minim de credinta religioasa. Numai cat celelalte Societati au altfel de obiective economice, culturale, cata vreme Francmasoneria se socoteste daca nu un adversar al Bisericii, în orice caz un concurent al ei, cu o credinta proprie a ei. Caci iata ce se spune în pasajul citat putin mai la vale: „masonii, cele mai virtuoase elemente ale tuturor credintelor... cauta sa demonstreze superioritatea credintei pe care o profeseaza”. Asadar un francmason evreu, fara a-si însusi, prin intrarea în Francmasonerie, credinta crestina, e socotit si de francmasonii crestini ca avand o credinta superioara aceleia pe care a revelat-o Însusi Fiul lui Dumnezeu cel întrupat. În mandria francmasonilor de a se socoti deasupra crestinismului, se afla implicata negarea Divinitatii crestinismului, cea mai grava dintre erezii. Aceeasi concluzie se deduce si din alte datorii impuse masonului. Dupa ce se spune la p. 74 ca „printre noi sunt Frati de toate religiile si rasele”, la p. 75 se cere: „trebuie sa preferi pe un Francmason oricarui alt om, cand solicita, în conditii egale, aceeasi situatie”. Purtarea aceasta trebuie s-o aiba un mason nu numai fata de alt mason din tara, ci si fata de cei din strainatate, caci art. 5 al Constitutiei, Statutelor etc., p. 4 spune: „Oricarui rit i-ar apartine un mason, el este frate cu toti masonii de pe glob”. Prin urmare masoneria formeaza o confraternitate mai presus de religie, de neam si de familie. Un mason considera mai apropiat siesi pe un evreu mason decat pe un roman crestin. Prin aceasta se rupe legatura bisericeasca dintre cei care formeaza, dupa Apostolul Pavel, Trupul tainic al Domnului. Se poate spune ca masonul iese din Biserica, precum iese din comunitatea nationala. „Familia, prietenii – se spune mai departe la p. 75 – sau vecinii sa nu afle chestiuni în legatura cu activitatea francmasonica, atat personala, cat si cea colectiva”. Putem pune de pe acum întrebarea: ce rost mai are juramantul pe Sf. Scriptura cand îl rosteste si un evreu care nu crede în ea, sau cand se respinge originea divina a ei? Dar poate ca cel putin nu se cuprinde în Marea loja Nationala decat Romania, asa ca acea confraternitate cu masonii din alte tari ramane o legatura destul de platonica. Chiar asa de ar fi si totusi ar fi grav: se afirma în principiul care pune mai presus de legaturile bisericesti si nationale pe cele masonice. În realitate Masoneria Nationala Romana cuprinde multi straini si nu exista nici o piedica pentru a cuprinde si mai multi. E adevarat ca Supremul Consiliu gr. 33 nu admite în sanul sau ca membri activi decat o patrime de membri neortodocsi. Dar numarul membrilor ar fi al Supremului Consiliu care se limiteaza între 9-33. Destul este daca o patrime din ei pot fi neortodocsi. Dar Supremul Consiliu are si membri emeriti. Între acestia numarul strainilor nu este limitat. Dar ceea ce-i mai important e ca grosul Masoneriei Nationale îl formeaza membrii din celelalte grade, de la 1-32, si mai ales cei din primele 3 grade. Între acestia numarul strainilor iarasi nu e limitat. Fata de toti acesti straini masonul roman e obligat sa le dea sprijin în toate împrejurarile cand se cere – în anumite cazuri cu riscul vietii. Refuzul sprijinului cerut aduce una din cele mai mari pedepse. Dar acum sa luminam si mai bine atitudinea fata de crestinism a Masoneriei Romane, confruntand-o cu cateva citate din amintita Blaubuch a Masoneriei austriece, care este în legatura si cu cea din Anglia si cu cea romana. Francmasonul vienez dr. Oscar Trebitsch spune în articolul Freimaurerei u. Radikalismus: „Caracteristica permanenta a Masoneriei este accentuarea necesar imanenta a caracterului autonom al eticei sale si prin aceasta în mod necesar si negarea oricarei posibilitati a vreunei etici, heteronome, fie ea crescuta metafizic pe terenul speculatiei filosofice, fie pe cel al speculatiei teologice” (p. 65). În aceasta carte francmasonul Dr. Kurt Reichl scrie: „Francmasoneria este în fiinta ei adanc patrunsa de ideea ca, pe terenul credintei, nu poate fi dogmatizata o anumita convingere privitor la ceva imposibil de cunoscut. Ea sta pe punctul de vedere cel cu adevarat tolerat, ca fiecare are sa-si faca socoteala cu infinitul dupa trebuintele sale religioase. Felul credintei, de semnul ce-l da fiecare notiunii sale despre Dumnezeu, nu e pentru Francmasonerie nimic, pentru ea totul este conducerea etica a vietii care rezulta din conceptia despre lume a respectivului ins” (p. 31). Întalnim asadar acelasi indiferentism fata de revelatia crestina, pusa în rand cu oricare alta credinta. Nici o grija pentru unificarea sufletelor în aceeasi credinta crestina, ci insul e justificat în tendinta de a avea o atitudine cu totul individuala în chestiunea religioasa. Nu sustine nici Biserica impunerea cu sila a credintei crestine, dar propovaduieste sus si tare ca aceasta credinta e revelata de Dumnezeu, deci singura adevarata în plenitudinea ei, si dezaproba faramitarea societatii omenesti în tot atatea credinte cati indivizi sunt. Francmasoneria afirma ca n-are nici o dogma. Dar are si ea pe cea a individualismului, socoteste ca valoare suprema judecata individuala. Cel putin pentru ochii lumii, caci în realitate impune adeptilor ei destule convingeri si secrete de al caror rost si sens nu au sa se întrebe masonii gradelor inferioare. Acelasi lucru îl afirma Dr. K. Reichl si în alt loc al numitei carti, într-o controversa cu iezuitul Fr. Muckermann despre încrederea în umanitatea pura, pe care francmasoneria o are, pe cand crestinismul nu: „Sa recunoastem clar si fara echivocuri deosebirea fundamentala. D-v va exprimati hotarat banuiala în posibilitatea unei umanitati care nu e în legatura cu un Dumnezeu personal, care nu e strabatuta de credinta în Dumnezeul personal al Bisericii. Francmasonul, asa cum îl înteleg eu (!!) nu e ateu, conceptia despre lume a Francmasoneriei are principiul unei fiinte supreme, unei ultime temelii spirituale a existentei. Dar cu deosebirea fericita (heilsarmee), antidogmatica fata de dogma Bisericii infailibile si singura mantuitoare, ca ea lasa continutul, culoarea notiunii de Dumnezeu subiectivismului fiecaruia. Ea socoteste ca exista o credinta, dar aceasta nu trebuie dogmatizata drept o cunoastere care trebuie sa fie singura adevarata, asadar imposibila. Nu e linia d-v., prea venerate, sa admiteti umanitatea laicista a francmasonului care nu e hranita de o credinta precisa într-un Dumnezeu personal, ca întemeiata, adevarata si variabila. Va îndoiti de garantiile interne ale acestei umanitati. Socotiti ca numai ideea de umanitate a credintei crestine poseda putere îndatoritoare” (p. 25-26). Iar în alt loc: „Sigur ideea masona despre umanitate nu e determinata religios, în sensul ca nu cere înradacinarea ei într-o religie anumita, respectiv în cea catolica” (p. 20). În spiritul acesta liber cugetator vorbesc masonii despre religie atunci cand vor sa-si prezinte în trasaturi simpatice organizatia lor. Adevaratele lor sentimente sunt însa direct ostile la adresa religiei. Ele izbucnesc adesea în expresii nemascate, în felul acelora pe care le-am inserat în refrenul acesta la alt loc. Dupa ce am aratat ca si masoneria zisa nationala face parte din organizatia mondiala a masoneriei, fiind angajata în urmarirea scopurilor comune ale masoneriei, si dupa ce am aratat ca masoneria întreaga e cel putin liber cugetatoare pe teren religios, sa mai revenim putin asupra scopului masoneriei în care e încadrata masoneria nationala. Am mai spus ca scopul masoneriei nu e cercetarea filosofica a adevarului si nici filantropia. Acestea n-ar trebui tinute într-un secret atat de sever. Scopul ei este unul politic. si este unul si acelasi pentru toata masoneria. De aceea se straduieste sa formeze un front cat mai strans, cum am vazut din paginile anterioare. Ca scopul ei este unul politic, nu de politica de partid, ci de conceptie, ceea ce-i si mai grav, ne-o marturiseste masonul Dr. K. Reichl în opera amintita, p. 35, aproband urmatoarele cuvinte ale unui membru al Marelui Orient Francez: „Daca politica însemneaza a te aprinde de suferinta oamenilor pentru apararea drepturilor omului, pentru realizarea unor cerinte culturale de mare valoare din punct de vedere etic si estetic, atunci, da, masoneria face politica, atunci masoneria este politica”. Mai precis ne arata orientarea politica a masoneriei marturisirile aceluiasi mason, ca organizatia din care face parte lupta pentru „libertatea personala si democratie”, care nu trebuie lasata sa fie sfaramata de „dictatura barbara de dreapta sau de stanga” (p. 24). În acelasi sens se exprima pe larg masonul Dr. Oskar Trebitsch în amintita carte, dezvoltand ca masoneria e contrara oricarui radicalism, oricarei conduceri autoritare si pentru larga democratie (p. 64). Pe linia aceasta masoneria e contra monarhiei desi întampinarea Masoneriei Romane spune altfel. Dr. Reichl marturiseste ca Masoneria a vazut în instaurarea republicii în Spania îndeplinindu-se o aprinsa dorinta a ei. „Nimeni n-a negat din latura Masoneriei ca între întemeierea republicii si masoneria spaniola exista stranse legaturi. Nici n-a ramas nimanui ca fratilor din Marele Orient li s-au împlinit prin noua organizare de stat o aprinsa dorinta” (p. 17). Astfel nu e de mirare daca Francmasoneria declara acum ca sta în razboi din Spania, cu totul în ajutorul Frontului Popular. În ziarul ABC din Madrid, din 20.X.1936, foaie redactata ca toate foile de pe teritoriul Spaniei comuniste de sovietele muncitoresti, gasim urmatoarea declaratie din partea Masoneriei: „Situatia actuala este asa de extraordinara si de tragica, încat suntem nevoiti sa rupem tacerea noastra obisnuita. Masoneria spaniola este deplin, total si absolut de partea Frontului Popular, de partea guvernului legal si împotriva fascismului”. În ziarul El Dia Grafico din 15.X din Barcelona se spune: „Multumita înteleptei prevederi a masonilor o mare parte din comanda în Guardia civil si Guardia de asalt (trupe politienesti create în mod special de republica) era înca înainte de 18 august în mana republicanilor de încredere. Masonii au fost aceia care au facut ca cea mai mare parte din flota de razboi sa se puna în serviciul Frontului Popular si ofiterii rasculati sa fie închisi. Masonii au fost aviatori care s-au asezat în fruntea flotei noastre aviatice. Comandantii celor mai multe din sectiunile armatei noastre sunt masoni. Masonii sunt în majoritate aceia care, în presa, pe tribune, la microfon au sustinut focul în suflete. Masoni sunt si aceia care pregatesc victoria în etape. Masoni în sfarsit, aceia care lucreaza în strainatate ca neutralitatea sa fie parasita”. Din cele de mai sus se stravede destul de bine ca nu sunt deosebiri reale si serioase între masoneria mondiala careia îi apartine Masoneria Nationala Romana si Masoneria afiliata Marelui Orient Francez. Astfel, avand în vedere ceea ce am dezvoltat în toate capitolele acestui referat, putem formula urmatoarele: CONCLUZII: Francmasoneria este o organizatie mondiala, secreta în care evreii au un însemnat rol, avand un rit quasi-religios, luptand împotriva conceptiei religios-morale a crestinismului, împotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala laica (tendinta din urma a se vedea în Blaubuch der Freimaurerei, Wien 1933, p. 82, în art. Paneuropa als Minoritatenfrage. Se recunoaste ca „Masoneria urmareste planul unei Europe unite”). Ea este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta si în special pentru urmatoarele motive: 1. Francmasoneria învata pe adeptii ei sa renunte la orice credinta si adevar revelat de Dumnezeu, îndemnandu-i sa admita numai ceea ce descopere ratiunea lor. Ea propaga astfel necredinta si lupta împotriva crestinismului ale carui învataturi sunt revelate de Dumnezeu. Vanand pe cat mai multi intelectuali sa si-i faca membri si obisnuindu-i pe acestia sa renunte la credinta crestina, francmasoneria îi rupe de la Biserica, si avand în vedere influenta însemnata ce o au intelectualii asupra poporului e de asteptat ca necredinta sa se întinda asupra unor cercuri tot mai largi. În fata propagandei anticrestine a acestei organizatii, Biserica trebuie sa raspunda cu o contra propaganda. 2. Francmasoneria propaga o conceptie despre lume panteist-naturalista, reproband ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume si ideea omului ca persoana, deosebita, destinat nemuririi. 3. Din rationalismul si naturalismul sau, francmasoneria deduce în mod consecvent o morala pur laica, un învatamant laic reproband orice principiu moral „heteronom” si orice educatie ce rezulta din credinta religioasa si din destinatia omului la o viata spirituala eterna. Materialismul si oportunismul cel mai cras în toate actiunile omului, este concluzia necesara din premisele francmasoneriei. 4. În lojile francmasoneriei se aduna la un loc evreii si crestinii si francmasoneria sustine ca numai cei ce se aduna în lojile ei cunosc adevarul si se înalta deasupra celorlalti oameni. Aceasta însemneaza ca crestinismul nu da nici un avantaj în ce priveste cunoasterea adevarului si dobandirea mantuirii membrilor sai. Biserica nu poate privi impasibil cum tocmai dusmanii de moarte ai lui Hristos sa fie considerati într-o situatie superioara crestinilor din punct de vedere al cunoasterii adevarurilor celor mai înalte si al mantuirii. 5. Francmasoneria practica un cult asemanator celui al misterelor pre-crestine. Chiar daca unii adepti ai ei nu dau nici o însemnatate acestui cult, se vor gasi multe spirite mai naive asupra carora acest cult sa exercite o oarecare forta quasi-religioasa. În orice caz prin acest cult francmasoneria vrea sa se substituie oricarei alte religii, deci si crestinismului. În afara de motivele acestea de ordin religios, Biserica mai are în considerare si motive de ordin social, cand întreprinde actiunea sa contra francmasoneriei. 6. Francmasoneria este un ferment de continua si subversiva subminare a ordinei sociale prin aceea ca îsi face din functionarii statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autoritati pamantesti decat aceleia care reprezinta ordinea stabilita vizibil. Îi face unelte în mana unor factori nestiuti înca nici de ei, avand sa lupte pentru idei si scopuri politice ce nu le cunosc. E o lupta nesincera, pe la spate, niciodata nu exista o siguranta în viata statului si ordinea stabilita. E o lupta ce ia în sprijinul ei minciuna si întunerecul. Împotriva juramantului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un juramant paganesc. 7. Francmasoneria lupta împotriva legii naturale, voita de Dumnezeu, conform careia omenirea e compusa din natiuni. Biserica ortodoxa, care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor, si le-a ajutat sa-si dobandeasca libertatea si sa-si mentina fiinta primejduita de asupritori, nu admite aceasta lupta pentru exterminarea varietatii spirituale din sanul omenirii. MASURILE cele mai eficace ce are sa le ia Biserica împotriva acestui dusman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale si al natiunei, sunt urmatoarele: 1. O actiune persistenta publicistica si orala de demasca-re a scopurilor si a activitatii nefaste a acestei organizatii. 2. Îndemnarea intelectualilor romani, care se dovedesc a face parte din loji, sa le paraseasca. În caz contrar Fratia Ortodoxa Romana, extinsa pe toata tara, va fi îndemnata sa izoleze pe cei ce prefera sa ramana în loji. Biserica le va refuza la moarte slujba înmormantarii, în caz ca pana atunci nu se caiesc. De asemenea le va refuza prezenta ca membri în corporatiile bisericesti. 3. P reotimea va învata poporul ce scopuri urmareste acela care e francmason si-l va sfatui sa se fereasca si sa nu dea votul candidatilor ce apartin lojilor. 4. Sfantul Sinod acompaniat de toate Corporatiunile bisericesti si Asociatiile religioase se va stradui sa convinga guvernul si Corpurile legiuitoare sa aduca o lege pentru desfiintarea acestei organizatii oculte. În caz ca guvernul nu o va face, Sfantul Sinod se va îngriji sa fie adusa o astfel de lege din initiativa parlamentara. Tem. Nr. 785/937. Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, da citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod înca din anul 1934. Sf. Sinod însusindu-si concluziile din referat hotaraste:

I. BISERICA OSANDESTE FRANCMASONERIA ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta si în special pentru urmatoarele motive: 1. Francmasoneria învata pe adeptii ei sa renunte la orice credinta si adevar revelat de Dumnezeu, îndemnandu-i sa admita numai ceea ce descopera cu ratiunea lor. Ea propaga astfel necredinta si lupta împotriva crestinismului ale carui învataturi sunt revelate de Dumnezeu. Vanand pe cat mai multi intelectuali sa si-i faca membri si obisnuindu-i pe acestia sa renunte la credinta crestina, Francmasoneria îi rupe de la Biserica, si avand în vedere influenta însemnata ce o au intelectualii asupra poporului, e de asteptat ca necredinta sa se întinda asupra unor cercuri tot mai largi. În fata propagandei anticrestine a acestei organizatii, Biserica trebuie sa raspunda cu o contrapropaganda. 2. Francmasoneria propaga o conceptie despre lume panteist-naturalista, reproband ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume si ideea omului ca persoana, deosebita, destinat nemuririi. 3. Din rationalismul si naturalismul sau, Francma-soneria deduce în mod consecvent o morala pur laica, un învatamant laic, reproband orice principiu moral „heteronom” si orice educatie ce rezulta din credinta religioasa si din destinatia omului la o viata spirituala eterna. Materialismul si oportunismul cel mai cras în toate actiunile omului, este concluzia necesara din premisele Francmasoneriei. 4. În lojile francmasone se aduna la un loc evreii si crestinii si Francmasoneria sustine ca numai cei ce se aduna în lojile ei cunosc adevarul si se înalta deasupra celorlalti oameni. Aceasta însemneaza ca crestinismul nu da nici un avantaj în ce priveste cunoasterea adevarului si dobandirea mantuirii membrilor sai. Biserica nu poate privi impasibila cum tocmai dusmanii de moarte ai lui Hristos sa fie considerati într-o situatie superioara crestinilor din punct de vedere al cunoasterii adevarurilor celor mai înalte si al mantuirii. 5. Francmasoneria practica un cult asemanator celui al misterelor precrestine. Chiar daca unii adepti ai ei nu dau nici o însemnatate acestui cult, se vor gasi multe spirite mai naive asupra carora acest cult sa exercite o oarecare forta quasi-religioasa. În orice caz prin acest cult Francmasoneria vrea sa se substitue oricarei alte religii, deci si crestinismului. În afara de motivele acestea de ordin religios biserica mai are în considerare si motive de ordin social cand întreprinde actiunea sa contra Francmasoneriei. 6. Francmasoneria este un ferment de continua si subversiva subminare a ordinei sociale prin aceea ca îsi face din functionarii Statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autoritati pamantesti decat aceleia care reprezinta ordinea stabilita vizibil. Îi face unelte în mana unor factori nestiuti înca nici de ei, avand sa lupte pentru idei si scopuri politice ce nu le cunosc. E o lupta nesincera, pe la spate; niciodata nu exista o siguranta în viata Statului si în ordinea stabilita. E o lupta ce ia în sprijinul ei minciuna si întunerecul. Împotriva juramantului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un juramant paganesc. 7. Francmasoneria lupta împotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform careia omenirea e compusa din natiuni. Biserica ortodoxa care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor si le-a ajutat sa-si dobandeasca libertatea si sa-si mentina fiinta primejduita de asupritori, nu admite aceasta lupta pentru exterminarea varietatii spirituale din sanul omenirii. II. Întreg referatul împreuna cu concluziile se va tipari în brosura prin Consiliul Central Bisericesc si se va întrebuinta ca mijloc de propaganda împotriva francmasoneriei. Î.P.S. Patriarh prezinta declaratia facuta în fata Sa, a delegatilor lojei francmasone nationale în frunte cu dl. Pangal, prin care aduc la cunostinta ca aceste loji se autodizolva, spre a nu fi confundate cu loja Marelui Orient si spre a nu se crede ca este împotriva culturii sentimentelor monarhice, nationale si crestine. El – dl. Pangal – în numele delegatilor declara ca toti membrii lojelor francmasone nationale sunt buni fii ai bisericii ortodoxe. Sf. Sinod ia act cu satisfactie de declaratia d-lui Pangal si a celorlalti conducatori ai masoneriei nationale romane, cetita în ziua de 25 Februarie a.c., în fata Î.P.S. Patriarh Miron, prin care anunta ca aceasta organizatie se autodizolva. Este prin urmare de sine înteles ca hotararea Sf. Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat si prin urmare nu mai exista. La orele 13 Î.P.S. Patriarh, ridica sedinta, prorogand Sf. Sinod pentru data de 29 Martie a.c., orele 10 dimineata. Presedinte, (ss) Miron Secretar, (ss) † Galaction Craioveanu Cronica interna B.O.R., 55 (1937) nr. 3-4, Martie-Aprilie.

DESFIINTAREA LOJEI MASONICE NATIONALE Joi seara, la 25 februarie, o delegatie din partea lojei masoneriei nationale, în frunte cu dl. Pangal si însotit de cativa fruntasi, ingineri si ofiteri superiori, s-au prezentat la Sf. Patriarhie ca sa anunte oficial pe Înaltul ierarh de actul de autodesfiintare, pe care l-au hotarat. Motivele aratate si care au dus la aceasta hotarare sunt: îndreptandu-se nenumarate atacuri împotriva acestei loji nationale, ca ar fi antimonarhica, antinationala si anticrestina, si vrand sa arate ca întelege sa fie în serviciul tarii si Dinastiei, si respectuosi fata de biserica stramoseasca, membrii acestei loji au hotarat desfiintarea. Forma în care aceasta hotarare s-a adus la cunostinta Înalt Prea Sfintiei Sale Patriarhul Romaniei merita sa fie bine lamurita. Caci, pe langa Î.P.Sf. Patriarh, a luat parte la acest act mitropolitul greco-catolic Alexandru Niculescu al Blajului si arhiepiscopul romano-catolic Alexandru Cisar al Bucurestilor, semnand toti trei telegrama adresata M.S. Regelui, caruia i se aducea la cunostinta aceasta hotarare a lojei masonice.

Patriarhul ortodox al Romaniei, mitropolitul greco-catolic si episcopul romano-catolic semnand un act public, este un eveniment îmbucurator si foarte semnificativ, nu atat din punct de vedere religios, ci mai ales national. Daca din aceasta solemnitate s-ar fi retinut ca esential aspectul ei religios, în nici un caz aceste trei semnaturi n-ar fi putut sta împreuna fara consecinte pentru ceilalti semnatari. Vaticanul ar fi luat masuri, caci pana acum nu întelege sa îngaduie nici o conlucrare între catolici si ortodocsi pe teren religios. Si atunci ramane posibila numai considerarea mai mult ca un act de interes national romanesc aceasta raspundere comuna pe care si-au ales-o cei trei prelati în numele Bisericii lor. Daca aceasta solemnitate ar fi avut numai un caracter re-ligios, n-ar fi fost nevoie de înstiintarea sefului Statului. Dar daca a fost un act mai mult politic, de ce fostii membri ai lojei s-au adresat ierarhilor acestor biserici? Pentru decor, pentru mai mult zgomot? Sau pentru ca sa afirme ca legatura între Statul romanesc si constiinta poporului trebuie sa se faca prin Biserica crestina. În alte împrejurari, prezenta arhiepiscopului romano-catolic credem ca ar fi fost imposibila, dar, dupa evenimentele ce se petrec în afara, vedem ca si catolicismul întelege sa conlucreze cu celelalte biserici împotriva lui antihrist, ceea ce este un semn nou al vremurilor. Ar fi bine ca ierarhii acestor trei biserici sa se gaseasca conlucrand si în alte împrejurari, ca sa înteleaga lumea ca Hristos este al tuturor. Este îmbucurator ca s-a recunoscut prin aceasta Patriarhului ortodox al tarii un adevarat primat national, fiind o garantie ca în marile împrejurari de ordin national Patriarhul ortodox poate vorbi în numele celor trei Biserici. Consecintele acestei dizolvari s-au vazut imediat, pentru ca aceasta loja, primind sa se autodizolve, a atras atentia guvernului asupra celorlalte loji din tara, care nu au crezut ca trebuie sa faca la fel, si atunci s-a înteles ca e o necesitate nationala ca sa fie dizolvate de autoritatea publica. Guvernul, profitand de curentul din opinia publica împotriva francma-soneriei, a dizolvat toate lojele din tara, pecetluind localurile si arhivele lor. Se afla si un proiect de lege, pregatit de Sf. Sinod pentru definitiva si legala lor închidere. Prin aceasta va fi încoronata lupta dusa de Sf. Sinod si de un mare numar de teologi si scriitori crestini împotriva francmasoneriei.

Articol prelucrat de F.'. Lucian W.

POZITIA BISERICII ORTODOXE ROMANE FATA DE MASONERIE

Studiu asupra francmasoneriei Întocmit de Î.P.S. Mitropolit Dr. Nicolae al Ardealului si votat de Sfantul Sinod în sedinta sa de la 11 Martie 1937

CE ESTE FRANCMASONERIA?
„Francmasoneria este o societate secreta, raspandita azi în lumea întreaga, pretinzand a avea un scop filosofic si umanitarist”. Nu vom începe prin a da o definitie completa a Francmasoneriei, ci vom arata pe rand originile, organizatia si diferitele ei aspecte, rezumandu-le la sfarsit într-o definitie.
1. INCEPUTURILE FRANCMASONERIEI
Începuturile Francmasoneriei formeaza un subiect de interminabile discutii. În forma de astazi ea exista din 1717, cand 4 loji engleze s-au întrunit la londra si au format Marea loja a Angliei. La 1723 Andersen întocmi Constitutiunile acestei organizatii pe baza Constitutiei mai vechi a lojilor de zidari din Anglia. (Aceste loji de zidari ramasesera cu timpul numai cu numele de zidari, în ele intrau orice fel de oameni.) Constitutiunile lui Andersen sunt legea fundamentala a Francmasoneriei.
2. ORGANIZAREA FRANCMASONERIEI
Membrii Francmasoneriei sunt împartiti în grade oculte. Membrii dintr-un grad nu stiu nici cine face parte dintr-un grad superior, nici cine face parte din acelasi grad cu ei. stiu numai cine face parte din gradele inferioare. Din punct de vedere al numarului gradelor, precum si al altor caracteristici rituale, Francmasoneria se împarte în diferite rituri. Astfel exista Francmasonerie ioanita sau albastra. Membrii acesteia sunt împartiti numai în trei grade: ucenic, calfa si maestru. Apoi este ritul scotian sau rosu si cuprinde asa zisele grade înalte, 30 la numar, iar si mai sus de acestea sunt gradele invizibile. De obicei însa Francmasoneria ioanita nu exista decat ca treapta inferioara, supusa celei scotiene. Gradele înalte si cele invizibile sunt cele care conduc din umbra toata vasta organizatie a Francmasoneriei, în mod unitar, pe tot globul pamantesc. În varful piramidei sta Patriarhul, sau Împaratul neîncoronat al lumii. Ridicarea într-un grad nu se face prin alegerea de jos, ci prin selectie de sus; cei din gradele superioare ridica pe cine vor dintr-un grad inferior la un grad superior. Intrarea în orice grad se face printr-un juramant înfricosator si printr-o initiere. Prin juramant, cel ce intra în gradul nou se obliga sa pastreze secretul fata de tot ce va vedea si va cunoaste în acest grad. Prin initiere i se comunica taine din învatatura si misiunea Francmasoneriei, necunoscuta de gradele inferioare. Secretele comunicate gradelor inferioare sunt anodine, dar cele comunicate gradelor superioare sunt grozave. Iata juramantul prestat de ucenicul Francmasoneriei ioanite: „Jur înaintea Marelui Arhitect al pamantului ca nu voi descoperi nimic, nici prin semne, gesturi sau altceva ce poate descoperi si indica ceva ce nu trebuie descoperit. În caz de calcare a juramantului primesc sa mi se taie beregata, sa mi se scoata ochii, sa mi se gaureasca pieptul, sa mi se smulga inima, sa mi se scoata maruntaiele din trup, sa se arda, sa se prefaca în cenusa si sa se arunce în fundul marii sau sa se împrastie în cele patru vanturi pe fata pamantului”. Alaturi de aceasta organizatie, oculta chiar pentru membri, exista una administrativa, secreta pentru profani. Francmasoneria lucreaza în ateliere. Atelierele în care lucreaza primele grade se numesc loji simbolice, formate fiecare din vreo 50 de persoane. Atelierele gradelor superioare au alte numiri. În fruntea fiecarei loji se afla un venerabil cu rol de presedinte ajutat de mai multi demnitari. Toti sunt alesi pe un an de catre membrii lojei.
3. FRANCMASONERIA SI EVREII
Evreii au un rol preponderent, chiar dominant în Francmasonerie. Toate gradele înalte si invizibile au fost create si sunt ocupate de ei. Bauer, Pirlet, Caillard, lacorne, Morin, Francken, Moise Cohen, Isaac long, întemeietorii Francmasoneriei gradelor superioare din Franta si America au fost toti evrei. În Ungaria majoritatea Francmasonilor erau evrei, iar conducerea era aproape exclusiv în mana lor. „Biserica israelita e aliatul nostru firesc, ea ne sprijina si o multime de iudei sunt în randurile noastre”, se spunea în revista Francmasonilor din Ungaria, Acacia, 1908, nr. 62. În Germania lojile dependente de Marea loja din Hamburg erau la fel ocupate de o mare majoritate de evrei. În Turcia conducatorii Francmasoneriei erau pe la 1909, evrei. Tot asa în Italia, seful Francmasoneriei era faimosul evreu Ernesto Nathan, care a ajuns primar al Romei. Francmasoneria franceza a fost condusa în trecut de evreii Cremieux si Gambetta. În Anglia, dintre cei vreo 300.000 Francmasoni, peste 43.000 sunt evrei. Masoneria nu este numai o simpla reuniune filantropica sau scoala filosofica, ci alcatuieste un sistem mistagogic, care reaminteste de vechile religii sau culte misteriaco-pagane, din care îsi trage obarsia, alcatuind o urmare si o reînviere a lor... Raportul acesta al masoneriei cu religiile misteriace se vede de altfel si din cele ce au loc si se savarsesc în timpul initierilor. Caci, dupa cum în cele ce au loc în misterele idolatre vechi se relua drama luptelor si a mortii zeului misteriac si prin reluarea aceasta mimica a dramei acesteia, cel ce se initia murea dimpreuna cu patronul religiei misteriace – care întotdeauna era o persoana mitica simbolizand soarele sau natura, care murea iarna si reînvia primavara - , tot asa si în initierea celui de al treilea grad al Francmasoneriei. Într-adevar treapta aceasta a initierii alcatuieste o expunere dramatica a mortii protectorului masoneriei, Hiram, si un fel de reluare dramatica a mortii acestuia în care, cel ce urmeaza a fi initiat sufera dimpreuna cu el, fiind ranit în aceleasi organe si în aceleasi locuri ale corpului ca si Hiram... Astfel Francmasoneria, în chip clar, este o religie misteriaca cu totul diferita, separata si straina de religia crestina... Masoneria are slujbe religioase proprii, ca ceremonia învierii în chip de lup, sau botezul masonic, ceremonia recunoasterii casatoriei sau casatoria francmasona, parastasul francmasonic, inaugurarea templului masonic etc.”
4. FRANCMASONERIA SI CRESTINISMUL
Francmasoneria se prezinta asadar ca o quasi-religie cu zeul ei propriu: Hiram. În realitate ea nu admite o fiinta personala la conducerea lumii, precum nu admite un principiu personal în oameni. Ea preconizeaza un panteism naturalist: Hiram simbolizeaza forta universala care îsi ia temporal masti individuale, prezentandu-se sub forma de persoane trecatoare. „Masonul stie ca personalitatea sa nu e nimic si se dezintereseaza de ea. El urca pana la principiul interior al initiativei, pe care-l banuieste, fara a-l putea cunoaste exact, Dumnezeu necunoscut în realitatea sa misterioasa: acesta e eul transcendent, identic poate în toate existentele cari cugeta”. Asa zisele persoane omenesti sunt rolurile pe care le joaca trecator unul si acelasi actor. „Un actor misterios detine rolul personalitatii noastre. Cine este artistul care nu se arata în scena, ci ramane travestit si mascat?... E o energie consacrata Marei Opere, forta indestructibila ca orice alta forta. Aceasta energie este independenta de instrumentul prin care se manifesta printre noi. Ea se transforma fara a se stinge... Cine lucreaza deci în noi, daca nu forta care anima pe predecesorii nostri? Hiram, care învie, este o realitate. Sa stim sa meditam si sa întelegem. Ca indivizii dispar, putin importa, daca energia care lucra în ei subzista. Sa ne dezinteresam deci de o nemurire pe care ne-am reprezentat-o ca individuala. Personalitatea noastra se va stinge si daca mai tarziu evocatorii nostri si-ar închipui ca intra în relatie cu noi, ei n-ar constitui o fantoma decat adunand notiunile ce si le-ar putea face despre noi”. „Individul este produsul tranzitoriu si repetat al unei cauze permanent constructive. În ce priveste pe Marele Arhitect al Universului, trebuie sa notam ca aceasta expresie nu intentioneaza sa impuna o credinta. Sa ne pazim deci a ceda acelei leni a spiritului care confunda pe Marele Arhitect al initierilor cu Dumnezeul credinciosilor”.
Francmasoneria este rationalista. Ea îndeamna pe membrii sai sa supuna totul cugetarii rationale ca filtru suprem pentru tot ce au sa admita. Iata ce zice un alt francmason: „Nici forta statului, nici cerinta nu sunt eterne... Atunci ce poate regenera poporul cazut în dezordine? Nimic altceva decat stapanirea masurata a ratiunii... Idealul F. M. consta în a construi pe nesimtite o republica universala si democrata a carei regina va fi ratiunea, iar consiliul suprem, adunarea înteleptilor. În virtutea principiului care a prezidat la nasterea Francmasoneriei, ea va putea, bazandu-se nu pe voia unui Dumnezeu inaccesibil, ci pe imperativele Ratiunii, sa dea o viata moralei crestine”. Din acestea rezulta si raportul francmasoneriei fata de crestinism. Mai putem aduce cateva citate pentru a arata atitudinea directa a F. M. fata de crestinism. Tot autorul din care am citat mai sus declara: „Mai vedeti mantuirea oamenilor într-o renastere religioasa? O! visul imposibil! Boltele sanctuarelor ale caror ruine voiti sa le reparati, nu vor mai vedea niciodata decat un ecou slab al rugaciunilor de odinioara. Nu mai exista Dumnezeu pentru a mai învia mortii si Acela (Hristos) ale carui accente magice deschideau mormintele, nu mai poate spera ca un miracol asemanator va opri coborarea lui lenta în groapa uitarii. Mai mult ca totdeauna o credinta laica se substituie unei credinte supranaturale”. Fr. Osw. Wirth în lucrarea citata compara pe Hiram cu Hristos, ambele nume exprimand doar acelasi simbol al trecerii energiei cosmice dintr-o persoana ce dispare definitiv în alta ce apare (moartea si învierea lui Hiram). E acelasi mit, doar numele e altul. O libertate a vointei nu admite F. M. Totul în lume, chiar si viata sufleteasca, decurge dupa o lege necesara neschimbabila. „Simbolismul masonic împinge mai departe analogia sugerand ca microcosmul sau lumea mica, se construieste ca si macrocosmul, lumea mare”. Dar Francmasoneria nu reprezinta o conceptie statistica, ci se multumeste sa existe si ea alaturi de crestinism. Francmasoneria e prin excelenta dinamica. Ceea ce cere mai mult adeptilor e actiunea, recladirea lumii, conform princi-piilor ei. Astfel F. M. lupta cu îndarjire sa elimine din omenire conceptia opusa ei, crestinismul, si institutia care-l sustine, Biserica. Devizele ei sunt: Separarea Bisericii de Stat, scoala laica, casatoria civila, difuzarea principiilor anticrestine în masele largi. În unele state cum sunt Franta, Spania, Rusia, devizele acestea au fost realizate. În alte tari se merge cu pasi repezi spre aceasta stare. Biserica sta în fata ofensivei puternice a unui dusman necrutator.
5. SCOPUL FRANCMASONERIEI
Francmasoneria îsi tine ultimele ei scopuri în secret. Dar fara voia ei se strevad adeseori aceste scopuri, din marturisiri masonice mai mult sau mai putin învaluite. Regulat, francmasoneria spune ca scopul ei este cercetarea adevarului si actiunea caritativa. Dar de o actiune caritativa francmasonica nu s-a împie-dicat nimeni pana acum. si apoi de ce ar fi lipsa de o asociatie clandestina si de secrete, pentru desfasurarea unei actiuni caritative? În realitate cand masonii explica mai larg sensul actiunii lor caritative, vezi ca e vorba de o fericire a lumii prin scaparea de ideile ei de acum, prin asezarea ei pe temeliile principiilor rationaliste masone. „Binefacerea pentru mason nu se confunda cu ceea ce s-a convenit sa se numeasca caritate. Cedarea catorva bucati de paine, din prisos, nu-l achita de datoria sfanta ce o contracteaza initiatul fata de umanitate. A face bine comporta un întreg program de viata”. Într-o forma eufemista, Fr. Osw. Wirth, arata asadar ca nu caritatea este scopul Francmasoneriei. Iar cercetarea adevarului de care vorbeste F.M. trebuie înteleasa ca o lansare a tuturor ideilor de destramare a Statului si a Societatii. Toate ideile de extrema stanga ale comunismului au fost pregatite în loji si aplicate de francmasoni. la fel, toate ideile anticrestine, de totala emancipare a instinctelor omenesti inferioare de sub prestigiul virtutilor crestine. De la Marx pana la lenin si Trotzki, toti sefii mai de seama ai comunismului au fost evrei si francmasoni, sau cel putin francmasoni. Ziarul francmason latomia scrie (Iulie 1849, p. 237): „Nu putem decat sa salutam socialismul ca pe un excelent aliat al F. M. în munca de înnobilare a omenirii, în straduinta de a promova binele omenirii. Socialismul si masoneria împreuna cu comunismul au tasnit din acelasi izvor”. Scopul Francmasoneriei sta în legatura cu soarta întregii omeniri. F.M. lupta pentru o anumita directionare, pentru o anumita tinta a întregii vieti omenesti colective si individuale. Care este acest scop? Dintr-o multime de marturisiri masonice si din descifrarea sensului ce se desprinde din toata activitatea de pana acum a F.M., rezulta ca acest scop este: întemeierea unei republici mondiale, condusa de francmasoni, adica de evrei. O republica cu desavarsire laica, cu o omenire îndobitocita de mizerie si de patimile inferioare dezlantuite. Iata ce spune acelasi Fr. Osw. Wirth, în manualul maestrului: „Sa avem curajul sa ne zicem religiosi si sa ne afirmam apostoli ai unei religiuni mai sfinte decat toate celelalte. Sa propagam Religia Republicii, care va forma inima cetatenilor si va cultiva virtutile republicane”. Tema întemeierii republicii mondiale sub stapanirea Francmasoneriei a format obiectul Congresului mondial al F.M., din 1900, tinut la Paris. Cand vorbesc metaforic, francmasonii se prezinta ca zidarii care au sa rezideasca, sub conducerea lui Hiram, templul lui Solomon din Ierusalim. Aceasta înseamna, fara metafore, restabilirea dominatiei lui Israil asupra lumii întregi. Numai din tendinta F.M., dupa republica laica, internationala si extrem de democratica se explica de ce toate revolutiile de la cea din 1789 încoace, toate loviturile date crestinismului, principiului monarhic si national, principiului autoritatii, sunt opera francmasonilor. Din aceste motive, toate statele care recunosc valoarea principiului national si a factorului crestin au desfiintat Francmasoneria. Asa a facut si Italia prin Mussolini în 1925, si Germania prin Hitler. În Ungaria a fost desfiintata dupa prabusirea comunismului lui Bela Kuhn, dovedindu-se ca acest comunism a fost creatia lojilor.
6. FRANCMASONERIA IN ROMANIA
Nu vom face un istoric al Francmasoneriei în Romania. Pana la razboi nu s-a bucurat de dezvoltare remarcabila. Abia de la razboi încoace si mai ales în ultimii vreo 10 ani, a luat un avant ce da de gandit. Din cele sase grupe francmasonice romane, una e pur evreiasca: B’nai B’rith, alta Federatia lojilor simbolice de rit ioanit din Romania e evreo-ungureasca (în Ardeal) si în 1933 s-a unit cu Marea loja Nationala Romana, iar o a treia e evreo-nemteasca: Marea loja germana din Romania. Romanii se gasesc numai în celelalte trei: Marea loja Americana din Romania (afiliata la Marea loja Americana din New York), Marele Orient din Romania afiliat la Marele Orient din Franta, si care cuprinde 90% evrei si, în sfarsit, Marea loja Nationala din Romania, care afiseaza tricolorul, afecteaza lupta contra celeilalte Francmasonerii, pe motiv ca e jidovita, dar aceasta e numai o masca cu scopul de a vana cat mai multi ofiteri si alti buni romani. Marea loja Nationala condusa pana în 1933 de dl. Pangal, în acel an s-a rupt în doua, o parte lojile ei – cele provinciale si cinci din cele zece bucurestene – constituindu-se separat în frunte cu dl. M. Sadoveanu. Dar pe dl. Sadoveanu l-au urmat numai masonii din primele trei grade, cei din gradele superioare au ramas cu dl. Pangal. si cum masonii primelor trei grade sunt condusi de cei din gradele superioare se pare ca schisma din Marea loja Nationala e tot numai o cursa pentru romanii naivi pe care prestigiul unui Sadoveanu îi atrage mai mult decat dl. I. Pangal. De altfel, gruparea d-lui Sadoveanu s-a aliat cu Marele Orient. Despre opiniile de mason ale d-lui M. Sadoveanu citam doar urmatoarele randuri din cuvantarea rostita la adunarea din 2.VII.1933, a Marii loji Nationale. Sub un val eufemist se întrezareste toata adversitatea masonica fata de credinta crestina si ideea nationala: „liber cu adevarat e numai acel maestru care izbandeste a-si domina pasiunile si a se elibera de prejudecati. Cel care pastreaza ura de rasa, obscurantismul violentelor, suficientele dogmatice, e un sclav ca si cel care nu-si poate domina pasiunile degradante”. Foarte sistematic zeflemiseste dl. M. Sadoveanu credinta crestina ortodoxa pe care o socoteste o credinta pentru naivi, mult inferioara stiintei „egiptene” a „Magului” superior în romanul „Creanga de aur”. Numarul masonilor din Romania era înca în 1932 întristator de urcat. Astazi se pare ca sunt si mai multi. În 1932 aveam 3300 masoni. Cehoslovacia avea 60, Iugoslavia 900, Polonia 450, Bulgaria 500. Se va recunoaste ca Romania fata de aceste tari vecine are enorm de multi. Influenta masonilor în viata mai noua a Statului nostru se resimte dureros, dictand din toate locurile de conducere. De altfel si în Marea loja Nationala se afla evrei.
7. ASA ZISA MASONERIE NATIONALA ROMANA
Dar asupra Masoneriei Nationale Romane trebuie sa insistam ceva mai mult. Despre ateismul Marelui Orient din Romania si al Marii loji Nationale a d-lui Sadoveanu nu poate fi nici o îndoiala, odata ce el este în stransa comuniune cu Marele Orient din Franta, despre care însasi întampinarea Masoneriei Nationale Romane catre Sfantul Sinod spune: „Prima mare organizatie dizidenta a fost asa numitul Mare Orient din Franta, care înca din secolul al VIII-lea s-a îndepartat încetul cu încetul de masoneria traditionala, suprimand obligativitatea credintei în Dumnezeu si în nemurirea sufletului, precum si aceea a contractarii juramantului pe Sf. Scriptura, dintr-un asa zis spirit de libera cugetare, si ajungand în anul 1878, la însasi primirea ateilor în Ordin. Aceasta a provocat, dupa cum era si firesc, o imediata ruptura a relatiilor între marile loji masonice regulate cu Marele Orient din Franta, si de atunci încoace atat Marele Orient din Franta cat si toate organizatiile afiliate lui, din lumea întreaga, sunt socotite ca schismatice, eretice si orice relatii sunt interzise între masonii regulati si membrii acestor organizatii”. Noi vom arata în primul rand, ca exista relatii între organizatiile masonice cu care este afiliata Masoneria Nationala Romana si între cele ce stau în legatura cu Marele Orient din Franta, iar în al doilea rand vom pune în adevarata lumina atitudinea fata de religie a Masoneriei, ce se pretinde adversara Marelui Orient din Franta. A) Marele Orient din Franta si Marea loja din Franta stau în asa stranse legaturi, încat în fiecare an se aduna delegatii lor într-un convent comun. Marea loja din Franta însa face parte din Asociatia Masonica Internationala (A.M.I.) cu sediul în Geneva, împreuna cu Marile loji din Belgia, Bulgaria, Grecia, luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, Elvetia, Cehoslovacia, Spania, Viena si Jugoslavia, dintre care multe au legaturi cu Masoneria Nationala Romana. (Vezi întampinarea amintita mai sus.) De altfel A.M.I. lupta pentru ca „într-un viitor mai apropiat sau mai departat, lantul mondial sa se încheie în sensul ca diferitele dialecte masonice ale umanitatii sa se uneasca într-o limba comuna”. Deci si acum sunt numai deosebiri dialectale. Cu Marele Orient din Franta are legaturi Marea loja din Viena. Ori Marea loja din Viena sta în relatii oficiale cu Marea loja din Anglia si deci si cu Masoneria Nationala Romana. Cat de neserioase si de trecatoare sunt suspendarile de relatii între diferitele organizatii francmasonice se vede si din pilda ce au dat-o în anii recenti francmasoneriei germane. Atat cele trei Mari loji prusiene vechi care se socotesc foarte nationale, cat si alte patru din cele umanitariste: Marea loja din Hamburg, cea din Bayreuth, cea din Frankfurt pe Main si cea din Darmstadt, au rupt relatiile cu Marea loja din Viena, socotita internationalista. Însa în acelasi timp Marile loji din Hamburg, Bayreuth si Frankfurt pe Main au reluat relatiile cu Marea loja din Anglia, care are la randul ei relatii cu Marea loja din Viena. Cu drept cuvant observa Fr. Hasselbacher în opera sa monumentala Entlarvte Freimaurerei 1936, vol. I, p.71: „Ori-ce scolar care cunoaste regulile elementare de matematica stie ca: doua marimi egale cu o a treia, sunt egale si între ele. Daca a=b si b=c, atunci si a=c”. Daca Masoneria Nationala Romana are legaturi cu cea din Austria, iar aceasta cu Marele Orient din Franta, evident ca prin masoneria austriaca exista legaturi si între Masoneria Nationala Romana si Marele Orient Francez. Ce însemneaza acum ca doua organizatii masonice au legatura si ce însemneaza ca legaturile acestea sunt suspendate? Cand doua organizatii masonice stau în legaturi atunci ele comunica oficial prin organele lor conducatoare. Astfel în „Regulamentul de organizare si functionare al Marei loji Nationale Romane” art.45 lit. i, se spune despre Consiliul Marii loji Nationale, care este puterea ei executiva, ca „reprezinta împreuna cu Marele Maestru, Mare loja Nationala din Romania pe langa conducerea suprema a fiecarui Rit de pe langa Marile Puteri Masonice Straine”. legaturile acestea primesc un caracter si mai permanent si mai concret prin aceea ca cele doua organizatii masonice în legatura îsi desemneaza cate un delegat, care e numit membru regulat cu un rang superior în Marea loja prietena.
Va continua...

24 ian. 2012

Unde gresim?

"Unde greşesc Francmasonii?
Intr-un singur punct şi anume că nereuşind să se desăvârşească mai întâi pe ei înşişi, orice operă a lor este supusă potenţialului eşec, la fel cum omul este predispus să aleagă între bine şi rău, neînţelegând adesea ce este bine şi ce este răul sau care este diferenţa dintre bine şi rău, sau de ce există binele şi răul. Acest lucru nu a permis niciodată Francmasonilor să reuşească pe deplin în ceva fără a greşi altundeva..." SA, 33°

TEMA IREGULARITATII MASONICE

Mi-a fost destul de dificil sa aleg aici o tema care sa prezinte interes pentru toti fratii. Insa doua mici intamplari traite in viata profana mi-au aratat care ar trebui sa fie tema mesajului meu. Si ca sa fiu explicit am sa vi le relatez pe scurt. Prima s-a petrecut in relatia mea cu un mai nou prieten, avocat de meserie. Ne-am recunoscut ca fiind frati de la prima stringere de mana. Ne-am mai intalnit apoi de mai multe ori in diverse ocazii , fara insa a avea poibilitatea sa vorbim mai in detaliu despre preocuparea noastra comuna - masoneria. Totusi, dat fiind dimensiunile obedientei noastre, pentru mine a fost simplu sa-mi dau seama ca el era din cealalta mare obedienta, pentru el insa nu a fost la fel de simplu si intr-o zi primesc de la el invitatia de a participa la o tinuta la care urma sa fie investit Venerabil al unei loji.
Am fost nevoit sa-i explic ca eu sunt de la cealalta Mare Loja si ca sa inteleaga si mai bine i-am specificat de la "iregulari cum ziceti voi"
A doua experienta de acelasi fel a fost chiar atunci cand am batut la usa managerului unui restaurant cu gandul de a rezerva un spatiu pentru un eveniment masonic. Desi am incercat sa evitam sa dam multe detalii asupra intrunirii noastre in scurt timp domnul si-a dat seama despre ce este vorba si ne-a spus "si eu sunt mason, voi de unde sunteti?"ca sa scurtam explicatiile raspunsul nostru a fost " noi suntem aia - iregularii". Iata de ce vin astazi cu tema IREGULARITATII...
Ca sa incep cu concluzia vreau sa va spun ca noi nu suntem absolut de loc iregulari . Sigur ca intretinerea acestei idei de catre cei din Marea Loja Nationala din Romania este foarte convenabila si o flutura de cate ori au ocazia si este lesne de inteles de ce. Este foarte profitabil sa-i numesti pe altii iregulari si sa te pretinzi singura obedienta in regula dintr-un anumit teritoriu, dintr-o data trebuie sa depui un efort mai mic pentru a castiga noi adepti.
Dragii mei va asigur ca in egala masura am putea si noi sa inducem fratilor idea ca oricare alt mason ce nu face parte din obedienta noastra este iregular si realitatea aceasta este, pentru ca ce inseamna sa fii iregular, a fii in afara regulilor. Asadar noi, care respectam regulile ce ne-au fost facute cunoscute de catre Marea Loja a Frantei si respectiv Supremul Consiliu al Frantei desigur ca suntem iregulari fata ceilalti care respecta si urmeaza regulile trasate de Marea Loja a Angliei, dar in egala masura si din aceleasi motive ei sunt pentru noi iregulari.
Este bine cunoscut ca Marea Loja a Angliei a fixat reguli pentru a caror nerespectare ea poate declara "iregularitatea" oricarui mason si a oricarei Obediente, cred ca Aceasta Mare Loja considera ca fiind iregulari mai mult de jumatate din masonii aflati pe acest pamant. Si diferndul acesta cu iregularitatea nu a aprut acum el este present in viata masonica universalala cel putin de la infiintarea celei de-a doua mari loji din istoria ordinului.
Despre acest fenomen Papus(…) are un discurs tipic. El afirma urmatoarele: " Fiecare rit pretinde ca el este singurul regular. De aici interminabile certuri si excomunicari. Evident nici o putere masonica odata constituita nu va vedea cu ochi buni aparitia unei noi puteri sau incalcarea teritoriului ei de catre o autoritate masonica straina. Atunci toata retorica oficiala despre fratie, toleranta, si adevar este lasata la o parte si respectiva putere masonica se poarta cu nou venita exact ca o biserica fata de un cult nou aparut; acuzatii de iregularitate, excomunicari temporare sau definitive, interdictii ca fratii sa-i frecventeze pe nou veniti si in sfarsit, tot ce se impune de obicei sectantilor.
Cat de valabila este excomunicarea unui rit de catre altul? Exact atat cat excomunicarea intre biserici. Reformatii sunt iregulari pentru catolici, si unii si altii fiind iregulari pentru ortodocsi; cu totii gasesc destule documente istorice care sa afirme ca singura regularitate posibila este de partea lor. Adevarul este de fapt ca, oricaruit rit sau obedienta i-ar apartine, masonul este intotdeauna regular, daca a fost initiat in forma traditional cuvenita".
La randul lui Joules Boucher afirma urmatoarele: " Mult visata unitate masonica este o himera; ea nu va fi nicicand realizata si nici nu trebuie sa constituie un scop. Masoneria trebuie sa se adpateze fiecarei comunitati si sa raspunda diversitatii de aspiratii a adeptilor ei. Singurul factor de uniformitate, mortarul care leaga intre ele toate pietrele este , evident, sistemul de simboluri specific masoneriei si numai prin el se poate si trebuie sa se stabileasca intre masoni adevarata relatie de fratie, adevarata unitate.
In fiecare loja fratii nu trebuie sa aibe restrictii in a-si exprima, fiecare parerea, asupra oricarui subiect, si asta fara ca buna intelegere sa piarda teren. Sunt situatii in care opinii diferite pot duce la dispute,insa ele trebuiesc purtate fara patima si in deplin respect reciproc. Iata cum "libertatea de a gandi"este si trebuie sa fie landmark-ul fundamental al masoneriei, ca un paradoxal hotar fara hotar."
Dragii mei frati, sunt cnvins ca fiecare dintre dintre voi are puterea de a gandi si de a realiza ca ceea ce v-am spus pana acum este perfect adevarat si cele spuse ar trebui sa fie suficiente ca sa va faca sa intelegeti ca odata intiat in mod traditional, fiecare dintre noi primeste dreptul de a fi mason, indiferent in ce rit sau obedienta activeaza. Aceasta calitate o data dobandita nu poate fi retrasa de absolut nimeni, iar in lumea aceasta, va asigur ca nu exista masoni de mana intai si masoni de mana a doua, chiar daca unii sau altii ne considera iregulari sau in alt fel, trebuie sa fiti convinsi ca toti acestia nu au inteles nimic din ceea ce inseamna masoneria si care sunt valorile ei adevarate.
Si ca sa aveti posibilitatea de a aprecia veridicitatea spuselor mele am sa va comunic in continuare continutul rezolutiilor reuniunilor internationale ale Supremelor Consilii ale Ritului Scotian Antic si Acceptat, rezolutii la care si Supremul Consiliu Roman a aderat, aderare ce a fost prima conditie de indeplinit pentru constituirea sa.
Am sa vi le prezint in ordine cronologica:
REZOLUŢIE ADOPTATA DE CATRE SUPREMELE CONSILII REUNITE LA PARIS, in Septembrie 1996
Supremele Consilii participante au căzut de acord în mod unanim asupra adoptării principiilor şi criteriilor de regularitate care fixează specificitatea Ritului Scoţian Antic şi Acceptat şi anume:
-invocarea şi glorificarea Marelui Arhitect al Universului;
-prezenţa Volumului Legii Sacre deschis pe altarul jurămintelor, acest volum fiind Biblia, conform ritualurilor Ritului.
-Referirea la textele fondatoare (Constituţiile şi Regulamentele din 1762 şi Marile Constituţii din 1786) aşa cum au fost ele adoptate de către toate Supremele Consilii ale lumii;
-folosirea devizelor "Ordo ab Chao" şi "Deus Meumque Jus";respectul faţă de demersul iniţiatic;
REZOLUŢIE ADOPTATA DE CATRE SUPREMELE CONSILII REUNITE LA GAND, 27 SEPTEMBRIE 1998
Cu privire la Rezoluţia adoptată la Paris, la 29 septembrie, 1996 de către Supremele Consilii semnatare;
Având în vedere faptul că respectul faţă de demersul iniţiatic a fost confirmat de către această Rezoluţie ca fiind unul dintre criteriile de regularitate care fixează specificitatea Ritului Scoţian Antic şi Acceptat;
Supremele Consilii participante, trecând peste diferenţele formale proprii Jurisdicţiilor lor, au căzut de acord în mod unanim asupra adoptării criteriilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească demersul iniţiatic în sânul Înaltelor Grade, aşa cum îl concep şi îl practică acestea, după cum urmează:
-Demersul iniţiatic este o căutare spirituală care se întemeiază pe proclamarea de către Rit a existenţei unui Principiu Superior, cunoscut sub numele de "Mare Arhitect al Universului".
-Căutării adevărului nu îi pot fi impuse niciun fel de limitări şi niciun fel de constrângeri dogmatice, fapt care atrage după sine, pentru fiecare membru al Ritului, dreptul şi datoria de a interpreta conceptul de "Mare Arhitect al Universului" şi simbolurile aşa cum îi dictează propria conştiinţă.
-Demersul iniţiatic este conceput şi practicat în respectul constant al valorilor purei şi autenticei Tradiţii a Ritului. Fiecare etapă a parcursului iniţiatic trebuie să permită descoperirea filiaţiei Tradiţiei, graţie interpretărilor legendelor tematice şi ale simbolurilor.
-Demersul iniţiatic nu poate avea loc, iar iniţierea nu poate fi validată decât atunci când ea este efectuată de către un iniţiator recunoscut de către o autoritate directoare legitimă şi anume cea a unui Suprem Consiliu.
-Respectul faţă de demersul iniţiatic atrage după sine necesitatea: de a veghea la prezervarea şi la conservarea ritualurilor pe baza principiilor fundamentale şi a izvoarelor autentice ale Ritului, cu respectarea tradiţiilor şi a uzajelor precum şi a puterii suverane a fiecărui Suprem Consiliu de a le adapta în aşa fel încât ele să fie cât mai potrivite acestui scop, unitatea Ritului neputând fi confundată cu uniformitatea; unei executări perfecte a ritualurilor, vehicule ale corpus-ului simbolic şi legendar al Ritului, care îi conferă iniţierii valoarea sa spirituală;unei participări active la ritualuri a adeptului, astfel încât acesta să trăiască personal şi cu intensitate fiecare etapă a acestui demers.
-Demersul iniţiatic este un lent proces de construcţie personală şi colectivă a adeptului, prin asimilarea progresivă a învăţăturilor fiecărui grad al Ritului.
-Demersul iniţiatic trebuie, aşadar, organizat în timp, într-o manieră progresivă şi conform unui ritm adecvat, confirmându-se respectarea diverselor etape prin evaluarea aptitudinii adeptului de a fi admis într-un grad superior, în funcţie de evoluţia lui spirituală şi morală.
-Durata acestei evoluţii va fi jalonată de necesarele etape succesive: grade de perfecţionare, grade capitulare, grade ale Areopagului şi fiecare dintre ultimele trei grade. Aceste etape comportă cel puţin câte o iniţiere specifică pentru fiecare dintre ele.
-Angajarea într-un demers iniţiatic impune reguli de supunere şi de fidelitate faţă de Ordin, precum şi respectul jurămintelor.
-Demersul iniţiatic îl incită pe adept să acţioneze în lume, să practice binefacerea şi dreptatea şi să muncească fără odihnă pentru progresul şi fericirea umanităţii.
-Supremele Consilii reunite reafirmă interdicţia referitoare la orice fel de polemici politice sau religioase.
REZOLUŢII ADOPTATE ÎN CURSUL REUNIUNII INTERNAŢIONALE A SUPREMELOR CONSILII, ATENA, SEPTEMBRIE, 2001
PREAMBUL
Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, aşa cum este el conceput şi practicat de către Supremele Consilii semnatare, se plasează în curentul spiritualist şi tradiţional. Această opţiune se întemeiază pe semnificaţia şi raţiunea de a fi a Ritului, în calitatea sa de ordin iniţiatic.
Baza doctrinară a Ritulului este fondată pe Regulamentele şi Constituţiile din 1762 şi pe Marile Constituţii de la 1786. Principiile care decurg de aici nu sunt rodul imaginaţiei unuia sau a mai multor Supreme Consilii, ci constituie gândirea transcendentă a Ritului. Este vorba despre căutarea Absolutului, în condiţiile libertăţii fiecăruia, ceea ce conferă demersului iniţiatic al Masonului Scoţian dimensiunea sa universală şi caracterul său ezoteric. Astfel, nicio autoritate n-ar putea scuti pe cineva de o parte sau de întregul obligaţiilor asumate referitor la aceste principii, desemnate cu numele de Landmarks şi nici nu ar putea să se eschiveze de la îndatorirea de a pretinde respectarea lor fără a comite o iregularitate gravă şi fără a-şi compromite integritatea. Principiile sunt, prin însăşi esenţa lor, intangibile, pentru că ele constituie sufletul Ritului. Nici nu poate fi vorba despre o adaptare în funcţie de previziunile noatre referitoare la ceea ce ar putea aduce secolul XXI sau despre a le înlocui cu alte formule "reînnoite" sau "lărgite", capabile, poate, să atragă un număr mai mare de aderenţi, însă în detrimentul semnificaţiei lor profunde şi al încărcăturii lor iniţiatice. Nu este oare mai important să încercăm să le înţelegem şi să le plasăm în contextul adecvat lor, adică să le privim ca pe nişte coloane de susţinere atemporale, ca pe nişte poli ai reflecţiei imuabili, plasaţi în afara timpului? Ele constituie garanţia salvgardării valorilor spirituale ale Ritului.
REZOLUŢIA I
In urma reuniunii, Supremele Consilii semnatare constată:
-că toate tentativele de exteriorizare au fost urmate de eşecuri, de reacţii de ostilitate şi au făcut ca perenitatea Ritului să devină vulnerabilă.
-că Ritul Scoţian Antic şi Acceptat constituie un punct fix în vâltoarea dezlănţuită a derivelor lumii moderne. Tradiţia nu trebuie să îngenuncheze în faţa modelor, iar modernitatea trebuie să se ferească de tentativele distructive sau destabilizatoare ale falşilor profeţi ai lumii contemporane.
-contemporanii noştri sunt din ce în ce mai absorbiţi de preocupările materiale şi pierd, astfel, din vedere valorile esenţiale. Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, prin dimensiunea sa spirituală, oferă oamenilor sobri, capabili de autocontrol, o dezvoltare armonioasă, care îi va ajuta să-şi exercite influenţa benefică în lumea profană şi în societate.
Tinerii, care caută să confere un sens vieţii lor, vor găsi în preajma acestor oameni un răspuns la întrebarile pe care şi le pun. Prin urmare, Supremele Consilii semnatare reamintesc faptul că opera Ritului constă în a forma caracterele, în a fortifica personalităţile şi a motiva conştiinţele.
REZOLUŢIA II
Cu privire la declaraţia de la Paris, ratificată în 1996, care fixează criteriile de regularitate ale RITULUI, Supremele Consilii reunite la Atena, în septembrie 2001, hotărăsc în unanimitate să completeze respectiva declaraţie prin adăugarea următorului alineat: Obligaţia de non-mixtiune (femeile nu sunt admise la Lucrările noastre în Şedinţă/Tinuta)
REZOLUŢIA III
Cu privire la Rezoluţia de la Gand, ratificată în 1998, referitoare la respectul faţă de demersul iniţiatic, Supremele Consilii reunite la Atena, în septembrie 2001, hotărăsc în unanimitate să înlocuiască paragraful 1 al acesteia, si anume : -invocarea şi glorificarea Marelui Arhitect al Universului;
prin textul următor:
-Demersul iniţiatic este o căutare spirituală care se întemeiază pe proclamarea de către Rit a existenţei unui Principiu numit "Superior" sau "Creator", cunoscut sub numele de "Mare Arhitect al Universului".
REZOLUŢIEADOPTATĂ ÎN UNANIMITATE DE CĂTRE SUPREMELE CONSILII ALE RITULUI SCOŢIAN ANTIC ŞI ACCEPTAT LA REUNIUNEA INTERNAŢIONALĂ DE LA BELGRAD, DIN OCTOMBRIE, 2004

Ritul Scoţian Antic şi Acceptat este un rit iniţiatic.
Omul, conştient de neputinţa sa de a răspunde la întrebările fundametale referitoare la originile sale, la natura sa profundă şi la raţiunea lui de a exista, poate, graţie demersului iniţiatic, să confere un sens vieţii sale.
Iniţierea progresivă şi continua implică necesitatea de a lucra asupra propriei fiinţe în vederea accederii la o libertate a spiritului redescoperită; atunci, eliberat de tirania propriilor prejudecăţi, de condiţionările care îi sunt inerente şi de instincte, omul va fi dobândit un nivel de conştiinţă superior. Această transformare este numită, în termeni iniţiatici "eliberarea de balastul metalelor" şi "şlefuirea pietrei brute". El va simţi atunci că se află în armonie cu sine însuşi, cu ceilalţi şi cu Marele Arhitect al Universului.
Ritul Scoţian Antic şi Acceptat este purtător al valorilor umaniste, însă omul rămâne în centrul preocupărilor sale. Ritul lucrează pentru ameliorarea acestuia, din punct de vedere spiritual şi moral, îndemnându-l să se străduiască să acceadă la un nivel de conştiinţă elevat. Este ceea ce, în termeni simbolici, se numeşte "construirea propriului templu interior". Omul, astfel eliberat, îşi poate valorifica pe deplin potenţialurile pentru a acţiona viguros şi exemplar în lumea profană.
Spiritualitatea Ritului Scoţian Antic şi Acceptat se întemeiază pe recunoaşterea unui Principiu numit "Creator" sau "Superior", a cărui denominaţie simbolică este "Marele Arhitect al Universului".
Acest demers autentic spiritual tinde să se opună materialismului dominant şi intoleranţei, de orice natură ar fi aceasta.
Mijloacele puse la dispoziţia adeptului sunt ritualurile, expresiile verbale şi gestuale ale spiritului Ritului, întemeiate pe miturile şi legendele diferitelor grade, precum şi pe simboluri transcendente cum sunt Volumul Legii Sacre, Marele Arhitect al Universului, Lumina şi Cuvântul Pierdut.
Ritul Scoţian Antic şi Acceptat nu se implică în niciun fel de consideraţii politice sau religioase, ci îi lasă fiecărui iniţiat libertatea şi responsabilitatea propriilor alegeri precum şi pe aceea de a acţiona aşa cum crede în lumea profană, unde el are datoria de a lupta pentru salvgardarea şi difuzarea valorilor promovate de Rit.
Cele 24 de Supreme Consilii regulare ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat (Columbia şi Ecuadorul nu au putut participa, iar Canada a mandatat Franţa pentru a o reprezenta), reunite la Zenitul (oraşului) Belgrad în această zi de 24 octombrie 2004, reafirmă în unanimitate caracterul spiritualist şi adogmatic al demersului lor, delimitându-se de orice perspectivă societală sau religioasă.
Iniţierea religioasă se aplică omului în sine, iar demersul iniţiatic rămâne individual în cadrul colectiv al lojii.
ACESTE SUPREME CONSILII CONFIRMĂ DREPT AL 7-LEA CRITERIU DE REGULARITATE CARACTERUL DESCHIS ŞI ADOGMATIC AL SPIRITUALITĂŢII LOR.
Dragii mei frati, acestea sunt criteriile de regularitate ale Ritului Scotian Antic si Acceptat stabilite in baza vechilor contitutii, de catre Supremul Consiliu al Frantei impreuna cu celelalte Supreme Consilii prietene din Europa, America latina, Africa si Asia, la care asa cum v-am spus si Supremul Consiliu Roman a aderat.
Acum, fiecare dintre voi, avand deplina libertate de gandire, poate aprecia daca este sau nu iregular in raport cu criteriile enuntate mai sus, pentru ca numai si numai raportarea noastra la aceste criterii ne poate conferi statutul de regularitate si nicidecum aprecierea unora sau a altora in functie de interesele lor meschine. Consider ca ritualurile pe care le urmam in cadrul tinutelor corespund intru totul criteriilor enuntate mai sus. Consider ca nu aveti nevoie de asentimentul si nici de recunoasterea nimanui pentru a urma demersul initiatic asa cum Ritul Scotian il defineste. Consider ca nu aveti absolut nici un motiv sa tineti capul in pamant cand va veti intalni cu oricare mason din aceasta tara sau din acesta lume.
Inchei prin a va adresa simplu, fiecaruia dintre voi, si prin voi tuturor fratilor indemnul: "Munceste, persevereaza si iti vei primi rasplata"

F.'. DANIEL