30 nov. 2014

Exercițiu de imaginație

Am să vă spun o poveste. Pentru a o înțelege trebuie numai să vă imaginați că în afară apele haosului se revarsă ca în vremea lui Noe sau, mai bine spus, ca în zilele creației: 

La început nu era nimic. Nimic. Numai tăcerea și infinitul întunericului. Atunci suflarea divină a șoptit zicând: ”Să fie lumină!”, și lumină s-a făcut. Și a fost bine. Prima zi. Și apoi totul a căpătat substanță și formă. A doua zi. Acum lumea era născută. Totul era Raiul frumos și fragil și era casa noastră. Un luminator mare pentru cârmuirea zilelor și un luminator mai mic pentru cârmuirea nopților. Și a fost seară... și dimineață. O altă zi. Și apele lumii s-au adunat împreună și din interiorul lor s-a arătat uscatul, pământul oamenilor. (înțelegem de aici că cerul este pământul îngerilor). A mai trevut o zi. și din pământ au apărut o mulțime de creaturi, ca o pătură ce se întindea deasupra creației. Și apele, de asemenea, s-au umplut de viață cu marile creaturi ale adâncului și multe altele... Mari mulțimi de pești, mulți dintre ei înoată sub noi fără să îi cunoaștem – așa cum o fac și îngerii în cer - și curând bolta s-a umplut de păsări. A mai fost o seară și a mai fost o dimineață. Ziua a cincea. Acum întreaga lume era plină de ființe vii. Tot ceea ce mișună și se târăște și orice fiară care merge pe pământ. Și toate au fost bine făcute. Era lumină, era și uscat. Toate cu înțelepciune făcute și la locul lor. Plantele, peștii, fiarele... fiecare după felul lor. Toate în Marea Casă în echilibru. Era Raiul. Bijuteria din palma Arhitectului. Și Creatorul a făcut bărbatul și alături de el femeia. Tatăl și mama noastră a tuturor. Ei au fost cei care au trebuit să aleagă între calea întunericului și binecuvantata lumină. Au mâncat din fructul interzis. Nevinovăția lor a dispărut. De când Adam a ales greșit între noi este război. Frate împotriva fratelui, națiune împotriva altei națiuni, om împotriva creației. Ne-am omorât și ne omorâm unii pe alții. Am încălcat propriile legi. Noi, noi am făcut asta! Omul a făcut așa ceva! Totul era frumos, totul era bun. Noi am distrus acest ideatic început... Acum avem șansa să o luăm de la capăt. Aer, apă, pământ, adică libertate, egalitate, fraternitate. Raiul poate fi recreat. Dar de această dată nu vor mai fi cei care până acum ne-au spus ce și cum să ne comportăm, ci vom răspunde pentru propriile noastre alegeri. Dacă vom reconstrui iar Raiul, nu o vom face numai pentru a-l distruge încă o dată. Ceea ce facem acum trebuie să fie ultima judecată. Trecutul să moară odată pentru totdeauna. Ne vom îngropa cu demnitate greșelile și vom continua să construim cu responsabilitate și implicare, fără a mai face rabat la calitate în favoarea cantității. Trebuie să lăsăm urmașilor noștri o lume fără defectele noastre, fără obiceiurile noastre, fără slăbiciunile noastre. Dar să nu uităm! Un bărbat nu este guvernat de dorința de a se întoarce în Rai, ci de propria voință. De aceea fiecare bărbat se întreabă: sunt cu adevărat bărbat? Numai punându-și o astfel de întrebare Moise, Buda, Socrate, Iisus, Mahomed au devenit profeți și simboluri ale eliberării, simțământ care sălășluiește în fiecare om și pe care Absolutul îl așteaptă ca omul să îl exprime și să îl confirme. Eliberarea ca virtute devine o calitate în momentul în care acesta este pusă în fața îndoielii de a mușca sau nu din fructul cunoașterii. În aceste dimensiuni Raiul devine mediul care crează ispita, iar ispita nu poate fi altfel decât perfectă, curtată, frumoasă, profundă, dreaptă și onestă, iar fructul cunoașterii este linia, limita sau măsura pe care divininul așteaptă ca fiecare să o depășească pentru a începe lupta cu sine, luptă care îi dă cu adevărat, profunda valoare, identitate și care îl pune pe drumul căutărilor. Numai prin această încercare bărbatul, ca reprezentatnt al creației, poate câștiga dreptul de a fi stăpân peste creația ce i se întinde la picioare. El trebuie întâi să devasteze, să se lase dus de ispită și apoi să recreeze, să ordoneze, să refacă puzzle-ul incipient al creației pentru a avea dreptul să îl revendice. Jertfa este eminamente neceasară potrivit acestui raționament, deoarece pentru a revendica, trebuie să lupți, iar în luptă cineva trebuie să piardă și, în cazul ordinii creației, cel care poate pierde este întotdeauna creatorul și nu cuceritorul, chiar dacă prin această pierdere cuceritorul poate deveni proprietarul materiei din care este creat. Creatorul își permite să piardă și o va face continuu, deoarece prin pierdere creația lui se perfecționează, se universalizează, prinde contur, se aproprie tot mai mult de mesajul pe care voiește să-l transmită autorul, iar cuceritorul, pe de altă parte, cucerind se cucerește pe sine și împropriind tot mai mult din al său, începe la rându-i, să descopere și să înțeleagă tot mai mult din mesajul creatorului. Esența și forma prin care creatorul se exprimă este jertfa pe care o primește creația spre a deveni tot mai mult și tot mai aproape de o expresie finită a intențiilor și gândurilor creaționale incipiente. Astfel înțelegând dimensiunile acestor principii, vă spun că înaintașii noștrii încă trăiesc și ne artă ce avem de făcut. Ei bine! Ei ne cer ca cei care au greșit să fie pedepsiți pentru ceea ce au făcut. Poate că va fi haos, va fi o tragedie... Noi trebuie să ne asumăm o misiune nobilă, măreață, deoarece am fost aleși pentru a alege pe cei care încă nu s-au murdărit de trecut. Cine sunt acești frați inocenți? Ei bine, sunt cei pe care i-am chemat să ne urmeze: ucenicii noștri. De ce îi numesc inocenți: pentru că nu au fost încă întinați cu patimile și defectele noastre. Pentru ei vremurile noastre reprezintă încă Raiul, pe când, pentru noi, Raiul a devenit o amintire spre care, din păcate, nici nu mai încercăm să urcăm, să tindem. Așadar, consider că suntem datori să salvăm câți mai mulți urmași, să o luăm de la început. Și dacă vă întrebați ce se va întâmpla cu noi, noi cei care venim din trecutul murdar, vă spun acelora care veți lucra pentru a dărui unui viitor, că am convingerea că și noi o vom putea lua de la început. Vom avea ocazia să începem o viață nouă, într-o lume mai bună. Dar, mai întâi, trebuie să începem să reconstruim. Și chiar dacă apele Raiului se vor revărsa încă o dată peste Pământ, ca în vremea lui Noe, atunci noi suntem aceia care avem datoria să construim, să devenim o arcă, Arca Salvării Universale. Suntem cu toții aici pentru un motiv. Cu toții am văzut ceea ce era de îndreptat. Schimbarea este pusă în inimile și în mințile noastre. Fiecare suntem chemați acum să decidem dacă merită să construim sau să renunțăm. De aceea vă propun ca acum și aici să alegem munca, construirea și încrederea reciprocă. Dacă vom alege astfel ne vom dărui o nouă șansă. O șansă nu numai de a construi într-o singură direcție, pe o singură cale, într-o singură lume, ci a diviza propriile noastre valori și a da naștere unor noi idei și perspective. Numai Noe să fi dat fiilor săi binecuvântarea pe care a dat-o Dumnezeu: ”Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul!”? Oare, de câte ori a mai fost pământul recreat, înainte de prima creație? 
Sunt întrebări retorice care nu așteaptă răspuns, dar care confirmă faptul că în toate timpurile este nevoie de oameni curajoși, onești și responsabili care să ne fie exemplu și care să o poată lua iară și iară de la capăt, de câte ori va fi nevoie.


F.ˑ. Mircea N.

21 nov. 2014

Simbolul - sensul rațiunii

Pornind de la ideea că materia este un mijloc de tezaurizare a unor calități metafizice, am încercat să reinterpretez conceptul de simbol potrivit faptului că M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. crează folosindu-se de cuvânt ca simbol și astfel a imprimat fiecărui lucru creat un sens și o rațiune superioară. Scopul acestor ”rațiuni” este acela de a da continuu formă sau a păstra în formă materia, adică rațiunea văzută a lucrurilor. În această perspectivă a mesajului M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. adresat creației, personal văd simbolul, cu toate și în toate manifestările lui, ca fiind legătura prin care M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. ni se descoperă și ni se ascunde totodată, dar și prin care ne cheamă permanent la implicare, la conlucrare în universalul atelier al creației. Simbolul comportă trei aspecte care pot transformă omul din călător în căutător și apoi în luminător, iar aceste dimensiuni sunt: calea, cunoașterea și voința. Omul, ca fruct al creației, este împlinirea unei realități care se exprimă prin simbol. De aceea omul deține puterea rațiunii prin care poate urma și aprofunda raza ce îl îndrumă la izvorul luminii fundamentale. În acest sens există și frumosul. El este simbol al formei care potențează și transmite ceea ce numai rațiunea poate vedea acolo unde iraționalul pare a însemna - deși poate nu - inexprimabil, ci doar o altă formă a frumosului privită din alte direcții, cu alți ochi și cu o altă percepere cognitivă. Un fel de imagine în oglidă a unei naturi statice care capătă astfel mișcare prin repetiția propriei imagini la nesfârșit. Infinitul adâncește repetabilitatea imaginii în timp și timpul începe să măsoare incomprehensibilul născând astfel stări care îmbinate devin mărturii ale mișcării imortalizate într-o imagine care a căpătat valoare în momentul în care o rază a sclipit pe fața ei și a născut astfel eternitatea și simbolul luminii ca valoare esențială în conceptul creațional, în spirit. Formele frumoase, primesc și adună frumusețe când izvoresc din spirit – chiar dacă se exprimă în esență prin materie - și capătă valoare de simbol numai atunci când reușesc să transmită și să creeze strări spirituale explozive, contradictorii și profunde, ca îngerii. Spiritul lucrează astfel în materie și se revelează prin ea. Dar mai putem spune și că formele materiei se află dintotdeauna în spirit ca stare încă neexprimată și acestea câștigă valoare estetică și esență rațională în momentul în care transmit, completează, încarcă, mișcă, dau sens aceluia care o contemplă. Maxim Mărturisitorul spune că ”toată lumea inteligibilă se înfățișează închipuită tainic în chipurile simbolice ale lumii sensibile pentru aceia care au ochi să vadă, și toată lumea sensibilă, dacă este cercetată cu minte iubitoare de cunoștință în însăși principiile ei, în rațiuni este închisă în lumea inteligibilă, este aceasta în principiile ei, și aceea în chipurile ei simbolice.” Nu voiesc să dezvolt mai mult, dar mă întreb retoric, de ce M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. în desăvârșita Sa perfecțiune, în care și prin toate există și se manifestă, dorește să ridice spre sine pe fiecare în locul lui perfect, dacă totul se desăvârșește continuu ca și cum nu s-ar fi desăvârșit niciodată? Simbolul, înțeles astfel, este și dovada faptului că lumea nu are o singură realitate, ci este o continuă stare de realități, realități ale unei transformări permanente a cărei direcție este integrarea în voia absolutului, a oridinii și perfecțiunii. Cel mai înalt grad ce îl poarte suporta noțiunea de simbol este cuvânul ca materie, ca sens, ca ideal în căutarea căruia creația se află continuu și interminabil. Nu este vorba de a afla o cale pentru eliberare de materie sau pentru integrare în absolut, ci de libertatea de a se poziționa în spațiul perfect, în armonia simfonică a Universului. Simbolul poartă în sine o potență ambivalentă. În primul rând este o dimensiune prin care și în care se cuprinde a fi fără formă și fără sens, neautentică, folosind pentru a se exprima exemple văzute și cunoscute din cotidian. Un astfel de simbol, datorită almbicărilor și metamorfozărilor pe care le exprimă și le cuprinde în sine, dă naștere unor exprimări, ființe sau nume fantastice, care potențează și descoperă la rândul lor sensuri noi și mirobolante. Aici găsim personaje de basm, idei fantastice sau speculații S.F., iar faptul că se inspiră prin lucruri cunoscute nu scade cu nimic valoarea acestui fel de simbol ci, mai mult, îi dă valori mitice. Aș numi un astfel de simbol ca fiind transcendent. În al doilea rând, simbolul comportă și forme concrete, simple prin forma lor de prezentare și exprimare. Astfel de simboluri sunt semne care prezintă, desemnează fără a aprofunda pe cel care le întâlnește, ci transmit mesaje directe cu scopuri clare. Aici vorbim de reclame, etichete, efigii ale unor organizații, case regale sau însemne religioase, de exemplu. Aș numi un astfel de simbol ca fiind direct. Fie transcendet sau direct, simbolul, inideferent cât de simplu sau complex ar fi, este în sine un mod de transmitere a unui mesaj pe care îl vor înțelege, cu precădere, aceia cărora se adresează. Ceea ce trebuie reținut din această lucrare este că materia tezaurizează simbolul ca ideal, că ea îl poartă ca pe un țel și că suntem datori să facem din simbol unealta noastră principală de lucru în atelierele în care lucrăm. Cel care nu își găsește calea simbolului îl vom ajuta să nu rătăcească, pe cel care nu înțelege dimensiunile simbolului, i le vom repeta până le va pricepe, pentru cel care simbolul nu mai are strălucirea de altă dată, îl vom șlefui până când tot întunericul lui va fi lumină! Dar pe orbi de ce îi ținem printre noi? De ce vorbim surzilor? Pentru ei Lumina e tot întuneric și chemarea noastră este tot tăcere. Să redevenim oamenii simbolului, Fratilor! Să facem tot ceea ce simbolul comportă în sine și, chiar mai mult, să îi descoperim și alte profunde sensuri! Să nu ne oprim din lucrarea noastră simbolică! Dalta și ciocanul sunt în mâinele noastre! Piatră este tot ce trebuie să prindă formă! Dacă așteptăm mereu să ne spună alții ce să cioplim, atunci nu vom da formă și chip, nu vom da viitor și speranță, ci numai minciuni și amăgiri. Să urmăm steaua care lumină pentru toți! În simbolul ei este și Lumina și întunericul, dar și toate principiile noastre.

F.˙.  Mircea N.


15 nov. 2014

Legea – mesaje și aspecte

Pentru a intra in comuniune cu cineva, sau in legatura cu ceva, se impune cunoașterea. În raport cu M.˙.A.˙.A.˙.U.˙., cunoașterea comportă două dimensiuni: una personală, ce ridică postulantul spre M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. pornind din propriile căutări, care poartă numele de căutare sau revelare naturală și una prin care M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. se descoperă în împrejurări deosebite, stări care coboară cerul în om, căutare ce poartă numele de revelare supranaturală. Aceste perspective contribuie fundamental la conlucrarea cu M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. și împreună definesc ceea ce numim ”rost” sau ”lege”. În spațiul tradițional-popular ”rostul” sau ”legea” au fost numite și ca noroc, minune, adică o stare inopinantă plină de neînțeles. În spațiul religios, ”rostul” ca ”lege” nu a fost admis, dar amândouă conlucrează la comunicarea cu M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. și cu propria materie. În spațiul profan, ”rostul” și ”legea” pot fi interpretate ca fiind momentul crucial în care munca este împodobită cu răsplata. Aici profanul este desacralizat, rupt de origini, construindu-se din sine pe sine sieși. M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. nu se implică personal - ca persoană - ci numai redefinește lumina pentru toți cei care o caută pentru a organiza depărtările precum Sinele. Pentru oricare dintre aceste dimensiuni, ”rostul” și ”legea” se definesc ca fiind direcții ferme în raport cu M.˙.A.˙.A.˙.U.˙., direcții bazate pe cutume, tradiții și norme ancestrale. De aici înainte - și numai înțelegând astfel modul de desfășurare al M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. - putem să arătăm fraților că ceea ce numim destin, înseamnă respectarea legilor ca model de conlucrare în alcătuirea absolutului divin. De aceea, precum un șaman aborigen sau un evreu hasidic consideră ca fiind sacru tot ceea ce este prezent în viața noastră până la cel mai mic gest pe care îl facem, tot astfel și masoneria face deosebirea între revelația naturală și revelația supranaturală fără ale despărți una de alta, cu scopul de a întreține continuu postulanții pe calea fecundă a inițierii. În acest status-quo, dorim să aprofundăm noțiunea și valorile ideii de lege. Potrivit masoneriei dintotdeauna a existat un dialog între uman și divin, între finit și absolut. În această colaborare starea ființei umane își caută mereu poziția prin care să se afle ca fiind dreaptă, persoană îndreptată, ceea ce face referire la cineva care este achitat sau disculpat în fața unui tribunal. Când tribunalul are principii și nu legi, cutume și tradiții, nu înțelegeri scrise, recunoscute și parafate prin contracte, atunci modul de a fi drept comportă dimensiuni și valori aleatorii. De aceea, a fi drept astfel, înseamnă a te raporta la cutumele, tradițiile și principiile sociale, deoarece divinitatea prin care te măsori este alcătuită din valorile pe care le comportă cei din jurul tău. Valorile lor sunt legile după care ți se aplică judecata. Astfel înțeleg că pentru ”a judeca drept” nu poți aplica legi, principii și rațiuni complexe unei societăți simple. Ar fi o nedreptate. Fiecare individ al unei societăți simple ar considera o nedreptate să fie judecat după principiile înalte ale unei societăți luxuriante. Precum și invers. Fiecare trebuie judecat după natura care l-a creat. Altfel vei afla numai criminali, excroci, delapidatori, personaje nepotrivite și false. Dreptatea nu este un principiu al M.˙.A.˙.A.˙.U.˙., ci un mod de viețuire al omului. M.˙.A.˙.A.˙.U.˙., potrivit acesteor deducții, nu urmărește nici dreptate, nici egalitate, nici fraternitate, ci numai o creație în a cărei arhitectură săs e regăsească. Legea, privită astfel, devine un instrument de constrângere, de educare și de control, iar o lume controlată nu mai este o lume liberă, dreaptă sau fraternă. O astfel de lume nu mai are mări de descoperit, câmpii de alergat, munți de urcat, cer de privit. De aceea, afirm că încă nu s-a scris legea care să elibereze, să facă dreptate și să lupte pentru egalitate, libertate și fraternitate și, ca atare, consider că mai avem mult de luptat pentru edificarea acestor principii. Dar, pe de altă parte, fără lege lumea trăiște fără de sine. În haos. Omul, potrivit principiul creator, este făcut să fie bun, să trăiască în Paradis, să nu distrugă nimic dar să stăpânească, ceea ce înseamnă că legea este un dat din creație și atunci când nu stăpânești și nu respecți acest dat ești în afara legii sau împotriva legii. Potrivit acestui raționament, legea devine o îngrădire care se adâncește în proria sa rațiune și astfel constați că te lipsește de libertate. Libertatea nu mai este, așadar, o stare a creației, ci una a haosului, deci împotriva, înafara legii. A fi liber nu mai înseamnă decât a fi dezordonat, risipit, împrăștiat, dezlânat... Libertatea nu mai este un princpiu, ci o stare de căutare în sensul de rătăcire și răzvrătire a unei identități în numele altcuiva și a altceva. Dacă lumea nu s-ar fi construit dintr-un astfel de paradox și dintr-o astfel de stare antagonică și ar fi înțeles dintotdeauna că nu poți fi și liber și stăpân, și drept și stăpân, și egal și stăpân, și de atunci, și numai de atunci, izvoare de apă vie nu ar mai izvorî din nici o stâncă pentru niciun popor, fie el și rătăcitor. Indiferent de câte ori și cu ce fel de baston ar mai fi lovită acea stâncă. Setea neostoită a lumii de a trece dincolo de necunoscut impune necesitatea legii, iar legea se poate manifesta în aplicarea ei și ca lipsă a legii. Aflați la această răscruce trebuie să evidențiem că legea, ca mod de manifestare și respectare a intențiilor bune, poate deveni părtașă prin interpretare, acțiunilor rele. Aceste aspecte reies din rațiunea omului care interpretează și aplică legea fără a o explica sau comunica, fără a face o educație premergătoare aplicării legii și fără a insista pe importanța ei. Omul își ia informația din mediul înconjurător și din sine. Resursele sale sunt numite, așa cum spuneam, cunoaștere sau revelație naturală. Însă, potrivit acestei cunoașteri. primim numai o informație parțială, de aceea este necesar să acceptăm că putem fi informați și printr-o cunoaștere supranaturală prin care și pentru care aplicăm și împărțim într-adevăr idealul dreptății. În acest sens trebuie să facem tot posibiulul spre a da ficăruia ceea ce i se cuvine, ca astfel să creăm egalitate potrivit puterii și dorinței de muncă a fiecărui frate. Numai astfel idealul dreptății poate împărți egalitate și libertate tuturor. Pe cerul nopților nu toate stelele sclipesc la fel. Aceasta este dreptatea M.˙.A.˙.A.˙.U.˙.. În codrii seculari și stejarii și lăstărișul se usucă, fiecare la timpul lor. Aceasta este egalitatea M.˙.A.˙.A.˙.U.˙.. Peste fața mărilor și oceanelor sunt mereu valuri iscate de furtuni dar și de adieri de vânturi. Aceasta este libertatea M.˙.A.˙.A.˙.U.˙.. Bunătatea sau răutatea lumii, așa cum o prezintă M.˙.A.˙.A.˙.U.˙., depinde de ființele înzestrate cu rațiune pentru a o vedea și a o folosi. Este precum banul, o creație prin care toate celelate lucruri capătă valoare. În sine banul este neutru, ca toate celelalte lucruri materiale, dar poate deveni bun dacă este dat pentru o cauză caritabilă, sau rău când este folosit pentru a ucide. Potrivit filosofului grec Plotin (3204 – 3270 A:.L:.), care a evidențiat diferența dintre voința de a alege singur și voința de a alege potrivit voinței altuia, remarc că și atunci ca și acum, când alegi potrivit opținuii tale alegi potrivit naturii tale, adică natural, iar când alegi potrivit unei voințe exterioare, alegerea este de dincolo de tine și ca atare superficială ori supranaturală. De aceea, revenind la imperativul legii, atunci când legea se aplică înafara tradițiilor și cutumelor este una supranaturală, impusă, minunată prin forță și constrângere sau uimire și surprindere, iar atunci când este aplicată potrivit propriilor alegeri și educații moștenite, este firească, comprehensivă și acceptată, ca atare mai ușoară, chiar dacă este una capitală. Așadar, indiferent de modul în care ni se cere să aplicăm legea, esențial este faptul să o aplicăm și să o recunoaștem ca atare prin faptele noastre. Odată aplicată, nu mai dă loc de interpretare gândurilor ascunse dintre Frați, iar cine dorește să se complacă într-o asemenea stare josnică, este liber să o facă, dar va fi judecat în numele egalității fraterne cu dreptatea numelui M.˙.A.˙.A.˙.U.˙., Legea tuturor legilor sau Rostul care ne așteaptă să îl împlinim.
Am zis!
F.˙. Mircea N.


Un alt aspect al legii este necesitatea existenței părții adverse, deoarece legea nu poate reglementa nimic pentru sine, ci numai atunci când intervine diminuarea. Dacă în această ecuație apare o altă parte, deja legea devine o cutumă. Deci legea implică aspectul cunoașterii, al revelației și al părții necesare. În lipsa uneia dintre aceste direcții legea este incompletă și inaplicabilă. 

14 nov. 2014

Rusinos, aviz amatorilor!


Uniunea Lojilor Masonice Independente

Dragi cititori,
Va informam ca acest blog cat si cei implicati in proiect nu au absolut nici o legatura cu pagina virtuala a autointitulatei “Uniuni a Lojilor Masonice Independente”. Ne dezicem in totalitate de activitatea ilegala desfasurata de reprezentantii acestei asa-zise "asociatii de francmasoni", asupra careia va invit sa luati atitudine. Noi nu practicam prozelitismul si consideram ca aceste incercari frauduloase duc in mod constant la destabilizarea voita a Ordinului Masonic Roman si mai ales la dezinformarea opiniei publice, fiind in total dezacord cu principiile si valorile Francmasoneriei Universale.